Steaua le pregătește o surpriză fanilor la meciul cu ASA. Jucătorii lui Mirel Rădoi vor purta noile tricouri de joc.
Campioana României trece la hainele pentru sezonul 2015-2016. Steliștii au ales să nu prezinte noul echipament printr-o conferință clasică, ci direct într-un meci oficial. În prima partidă pe care o va disputa în noul sezon, jucătorii lui Mirel Rădoi vor purta noile echipamente.
Din informațiile ProSport, sponsorul tehnic a renunțat la tradiționalele dungi verticale și a ales pentru noul sezon un tricou simplu. Noul echipament principal seamănă cu modelul pe care îl va purta AS Roma în noul sezon. Va fi de culoare roșie și va avea albastru pe mâneci, culoare care se continuă până la guler inclusiv. Șortul va fi de culoare tot de culoare roșie.
Noul echipament al Stelei seamănă la model cu cel pe care îl va avea AS Roma. Va fi complet roșu și va avea mânecile albastre până la guler
Steaua a renunțat la dungi
Campioana României a renunțat la echipamentul în dungi, care în ultimii ani a avut asemănări cu cel purtat de FC Barcelona. Steaua revine la tricourile simple, pe care ultima dată le-a purtat în perioada în care Mirel Rădoi era căpitan în Ghencea. De această dată, echipamentul de bază va fi complet roșu, cu albastru pe mâneci și pe umeri, până la guler.
Steaua a câștigat duelul echipamentului cu ASA, formație care are și ea culorile roșu și albastru. Campioana României va evolua astfel cu echipamentul în culorile tradiționale, cel „de acasă”, după cum se spune.
Nu rata ProSport LIVE, de luni până joi, de la 10:30, pe www.prosport.ro!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER