EXCLUSIV | Câți bani câștigă actualii șefi ai FRF. „Ă‚știa, când au văzut că pot să-și stabilească singuri salariile, au scăpat ca vaca în porumb!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Prunea, fost portar al naționalei, acum potențial contracandidat al lui Răzvan Burleanu la șefia FRF, a vorbit miercuri, la ProSport Live, despre veniturile actualei conduceri federale.

„Burleanu vorbește de risipă? El și-a dat 92.000 de euro primă când putea să facă ceva pentru centrele de copii și juniori de banii ăia. Plus cât i-a plătit lui Daum, că trebuie să-și asume și contractul lui… Au venit 22 de milioane de la UEFA pentru calificarea la EURO și nu s-a investit niciun leu. La FRF e vopsit gardul și înăuntru e leopardul”, a răbufnit Florin Prunea la ProSport LIVE.

Acesta a continuat pe același ton: „Burleanu e în campanie electorală, dar cred că se pregătește pentru o altă funcție, una politică. Se lucrează la cosmetizarea imaginii. Vorbește de meritocrație, dar asta înseamnă altceva, nu a te îmbogăți peste noapte.

El e 220 de zile pe an plecat din țară și are diurnă 500 de euro pe zi, iar salariile sunt undeva, la 50.000 de euro pe an.  Dar banii cei mai mulți vin din diurne. Singuri își stabilesc sumele, nu-i întreabă nimeni nimic de sănătate!”.

Această teză a diurnei de 500 de euro pe zi a fost deja dezmințită de mai multe ori de Burleanu. „Am infirmat acest lucru. E o minciună. Diurna mea e total departe de această sumă. E un contract, nu sunt obligat să vă răspund. E o minciună, foarte clar. Cea mai mare diurnă dată la nivel de federație îi aparține unui jucător și aceasta este la nivel de 300 de euro”, a afirmat acum câteva luni șeful FRF, chestionat pe această temă de Radu Naum, la DigiSport, într-una din foarte puținele emisiuni TV unde a acceptat să discute fără întrebări „telefonate”.

O altă acuzație a lui Prunea a mers către modul în care actualii șefi ai FRF și-au stabilit singuri grila de salarizare: „Iar Vișan (n.r. – Radu Vișan, secretar general FRF) nu suportă fotbalul. De fapt, e din aceeași zonă cu Burleanu și ei, când au văzut că pot să-și stabilească singuri salariile, au scăpat ca vaca în porumb. Când vin de la UEFA milioane de euro… Când au văzut atâția bani, au pierdut simțul realității. Acum, Burleanu e într-o funcție, dar e pierdut, plutește pe undeva”.

Omul care vrea ca Generația de Aur să conducă fotbalul românesc a concluzionat: „Păi, ce e în Liga 2, Liga 3?! E săracie! E dezastru! Liga a doua nici nu mai e competiție, nu mai retrogradează nimeni. Sunt echipe care nu au bani nici de deplasare și șefii FRF își dau prime de zeci de mii de euro. Banii de la FIFA se duc pe salariile celor din fruntea federației, nu către fotbal!”.


 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Cod Rutier 2025. Șoferii care nu mai trec de ITP. Documentul cerut acum obligatoriu de RAR
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×