Cristina Neagu, actuala handbalistă a clubului Buducnost Podgorica, a declarat la ProSport LIVE, că nu se aștepta să primească și în acest titlul de cea mai bună jucătoare a lumii.
Cristina Neagu (28 de ani), interul stânga care va evolua din vară la CSM București, a fost aleasă cea mai bună jucătoare de handbal a anului 2016. Anul trecut, Cristina Neagu a reușit să ajungă cu Buducnost în Final Four-ul de la Budapesta, iar cu echipa națională a României a terminat pe locul cinci la Campionatul European, având o evoluție de excepție.
„Este un moment istoric pentru mine și cred că ar trebui să fie pentru tot sportul românesc. Sunt foarte mândră și fericită. Mai am câțiva ani de jucat, nu se știe ce se poate întâmpla… Important este să fiu sănătoasă și să mă bucur de handbal. Iar dacă mai vin asemenea titluri, sunt binevenite. Nu pot să spun că mă așteptam. Dacă în 2015 eram destul de sigură că voi primi acest premiu, anul trecut nu mă așteptam. Am fost foarte emoționată când am aflat vestea, am fost foarte copleșită de emoție. Anul trecut așteptam doar să primesc premiu, acum a fost mult mai emoționant”, a declarat Cristina Neagu la ProSport LIVE.
Viitoarea jucătoare de la CSM București a dezvăluit că ar renunța la toate titlurile individuale, dacă ar cuceri un aur cu naționala României: „Sunt foarte importante aceste premii, dar eu joc un sport de echipă și aș da toate titlurile individuale pentru o medalie de aur cu naționala României. Voi da totul pentru asta. Încă nu mi-am pierdut speranța, încă avem șanse. Am fost destul de aproape în ultimii ani, dar n-a fost să fie”, a mărturisit Cristina Neagu.
Este cea de-a treia distincție de acest gen pe care o primește Cristina Neagu și a doua la rând. Legitimată la Buducnost Podgorica, Neagu a depășit-o pe norvegianca Nora Mork. Cristina a obținut 37,14% din voturile fanilor, mass-mediei și a experților IHF. Mork a obținut 20,86%. Nycke Groot, Isabelle Gullden, de la CSM București, și Kari Grimsbo au mai fost nominalizate.
Din vara acestui sezon, Cristina Neagu va evolua la CSM București, club care se va despărți de Linnea Torstensson și Carmen Martin Berenguer.
Neagu spune că a fost ușor deranjată de discuțiile despre salariul său la CSM București: „Nu pot să spun că nu m-au deranjat, dar nu atât de tare încât să fiu dezamăgită de decizia pe care am luat-o. Dar m-a deranjat, pentru că de-a lungul anilor au fost mulți care mi-au spus să mă întorc acasă și când m-am întors, prima discuție a fost despre salariul meu. Cred că românii ar trebui să fie mândri că au o sportivă care face cinste țării lor. Îmi doresc enorm de mult să câștig Liga Campionilor cu CSM. Știu că nu este ușor, dar este un vis de-al meu să câștig Liga Campionilor cu o echipă românească” „
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER