Cu Christoph Daum la interviu nu ai timp de respiro. Germanul de 62 de ani a studiat psihologia sportivilor și a lucrat cu mințile fotbaliștilor săi în ultimii 30 de ani. La un moment dat, însă, creierul unui jucător de fotbal, „Bossul” așa cum îi spune Daum, poate să primească un shut-down. Atunci, apar cazuri precum sinuciderea lui Robert Enke, portarul pe care Daum l-a avut o scurtă perioadă la Fenerbahce, sau dopajul cu cocaină al lui Adrian Mutu. Noul selecționer al României pare bucuros să discute despre tabu-urile din fotbal. Despre depresie și consumul de droguri, căruia i-a căzut și el victimă în 2001. Citiți mai jos ultima parte a interviului acordat pentru ProSport de Christoph Daum. Este o introducere în mintea sportivilor profesioniști de top.
În timpul primul interviu făcut pentru site-ul FRF, i-ați spus reporterului despre niște exerciții mentale. Niște exerciții de gândire. Am dori să vă rugăm să ne folosiți pe noi drept cobai. Dacă vreți să încercați un exercițiu pe noi. În acest mod practic, oamenii pot înțelege mai bine modul dumneavoastră de a lucra. Interviul ar deveni un show. Nu sunt un om care să facă show. Trebuie să fim serioși, cinstiți. Ok. E spectacol ceea ce doriți voi și înțeleg asta. Nu mă înțelegeți greșit. Dar nu este stilul meu. Nu sunt aici pentru entertainment. Am venit să fac rezultate, să-i ajut pe jucători, nu să fac un spectacol pentru public. Publicul poate vedea că sunt o persoană deschisă, sunt plin de încredere și sunt pregătit să ajut orice persoană în felul meu. E la fel cu jucătorii. E un proverb: „Să începem cu începutul”. Se referă la relația mea cu jucătorii. E mai importantă decât relația cu voi. Îmi pare rău. Mulțumesc pentru înțelegere, chiar dacă e greu de acceptat. E ca atunci când ești în avion și e o întârziere, dar vine o doamnă drăguță și spune: „Mulțumesc pentru înțelegere”.
Vă voi spune câteva cuvinte. Mergând pe cioburi de sticlă. Care e povestea reală din spatele lor? Am citit despre asta în presa germană. În spate e…Știi unde e cel mai important mușchi al tău? E în corp?
Creierul. Perfect. Uite niște oameni cu care pot lucra.
Inima? Pe locul doi. (Face semn din cap că nu e mulțumit de răspuns). Ok, sentimentele.
Acea disciplină boemă. Poate, dar sunt mai interesat de creier.
Acel al treilea picior. Poate deveni al treilea picior. Eu spun: „Creierul e bossul”. E ceva în interiorul lui care spun: „Stop! Nu pot face mai mult!”. Toate sunt limitări pe care ți le comanzi singur din creier. Trebuie să lucrezi cu creierul tău. Dar oamenilor nu le place. Eu numesc asta antrenament mental. Antrenamentul mental e la fel de important ca antrenamentul tactic. E la fel de important ca antranementul fizic. E la fel de important ca tratamentul medical. Dar jucătorii…Că tot vorbeam de Germania. Acum vreo 20 de ani, jucătorii mei nu era pregătiți. Mă tot gândeam: „Ce aș putea să fac să-i aduc la un nivel de concentrare, de putere maximă?”. Ok. Cineva mi-a spus: „Pune-i să alerge pe cărbuni încinși!”. Ok, dar aveam nevoie de un foc și trebuia să ne gândim la multe reguli de siguranță. Am zis: „Las-o baltă, e prea complicat!”. Persoana respectivă mi-a zis: „Aleargă pe cioburi de sticlă”. I-am zis: „Ești nebun? Cum să pui o echipă de fotbal să meargă pe sticlă spartă? N-o să fac asta niciodată!”. El mi-a răspuns: „Poftim, de asta avem nevoie! De reacția asta din partea jucătorilor. Nimeni nu o să vrea să facă asta”. I-am zis: „Da, ai dreptate, nici eu nu aș face-o!”. Atunci am stabilit să facem o încercare și, dacă nu îmi plăcea, o lăsam baltă. A adus un covoraș special, care e moale, cu bucăți mici de sticlă în ea. Totul este legat de fizică. Trebuie să înțelegi cum trebuie să distribui presiunea pentru a nu te accidenta. Dar trebuie să faci asta supravegheat de un expert. Repet. Nimeni nu trebuie să încerci asta acasă! Dacă o va face…
Sună a vodoo… …va suferi niște răni absolut îngrozitoare. Încă o dată. Nimeni nu ar trebui să facă asta acasă! Chiar ai nevoie de supraveghere profesionistă pentru a face asta. Eu am făcut-o și am fost atât de surprins încât am zis: „De asta am nevoie!”. Acum, au înțeles că dacă lucrezi cu mintea, dacă o antrenezi, pot face lucruri despre care credeau înainte că sunt imposibil de realizat. E imposibil! I-am întrebat pe jucători dacă vor să facă asta. Mi-au răspuns: „Nuuuu!”. Toți au refuzat. Fantastic! De reacția asta aveam nevoie. Le-am făcut un program, iar ei au zis: „Niciodată, coach!”. Ok, am făcut programul, am reușit și din acel moment toți au avut o revelație…Noi numim asta în explicația psihologică „efectul Aha”. Îl poți avea dacă sari dintr-un avion cu parașuta. Sau dacă faci Bungee-jumping. Sunt mai multe posibilități pentru a avea această experiență. Experința noastră a făcut ca probabil 50 la sută dintre jucătorii de atunci să se identifice cu munca mentală, cu puterea mentală, cu voința, cu rezistența mentală. Toate aceste lucruri care vin din creier. Dacă doar vorbești, uneori nu poți atinge acest efect într-un timp scurt. Dar dacă ai o experiență reală și treci prin ea, dacă faci un lucru despre care crezi că e imposibil, atunci înțelegi mai bine influența creierului asupra întregii tale vieți.
Care sunt limitele minții umane. Ce poate face un om doar cu mintea lui? Să se limiteze singur. Doar asta poți să faci. Nu există limite. Poți doar să te limitezi singur. Atât.
Poți să mergi de aici în cealaltă tribună într-o fracțiune de secundă doar cu puterea minții? Nu, dar poate că în 50 de ani va exista o rază pe care o folosești printr-un simplu click pentru a te duce de aici acolo. Vom găsi căi noi de a transporta materia. În momentul ăsta pare imposibil. Am văzut când au apărut primele mașini. Se spunea: „Nu vor merge”. Când Bill Gates de la Microsoft a produs primul computer, au fost unii care au spus: „Oare va folosi cineva un computer?”. Acum sunt milioane în întreaga lume. Ei s-au gândit că poate AT&T le vor folosi, poate niște companii de asigurare, dar să existe un computer pentru fiecare persoană, nu! Cred că limitările le primești de la tine însuți.
În cazul ăsta, Neuer și Tătărușanu ar apăra tot… Poate, da.
Dar unde ar mai fi distracția? Distracția? Cred că tu, tu și cu mine am avea o grămadă de motive să ne distrăm dacă nu ar primi niciun gol. Fantastic.
Și ultima întrebare în germană, stimate domnule Daum, dar nu înainte de vă mulțumi încă o dată pentru empatia și răbdarea dumneavoastră! Uhh, acum devine chiar palpitant, acum urmează punctul culminant! „Ein Mann, ein Wort!” (Un om, un cuvânt!, adaptare n.red.), așa sună un faimos proverb german. Vă încumetați la o promisiune sau – mai bine spus – îndrăzniți să faceți o profeție! Domnule Christoph DAUM, o să calificați echipa națională de fotbal a României după 20 de ani de pauză la un nou Campionat Mondial? Uhhh… după cum știți, la fiecare proverb german există un așa-numit contra-proverb (râde)! Luați-l pe Konrad Adenauer, de exemplu, care spunea referitor la acest faimos „ein Mann, ein Wort” că „ieri a fost ieri, ce mă interesează ce am zis ieri, mă interesează ce zic azi”. De exemplu, azi e azi, eu promit ceva, dar mâine va fi mâine și împrejurările se pot schimba și atunci ceea ce am promis eu ieri nu mai e azi valabil din motive absolut independente de voința mea! Or, în acest caz aparte, nu pot decât să-mi adaptez cuvântul dat la neașteptata situație nou creată… Dar ceea ce e important e că te poți baza pe acest cuvânt, atât cât ține de autorul său, de enunțătorul său, liberul său arbitru! Altfel spus, el nu-și va putea niciodată lua cuvântul înapoi, nu va putea retracta vreodată ceea ce a spus… De exemplu, nu va putea spune a doua zi că albul e negru! Este vorba de nuanțe aici. Pur și simplu mă adaptez la împrejurări, fără a schimba deloc sensul inițial al promisiunii mele. La urma urmei, totul se rezumă la încredere. Aceasta este prioritatea absolută. Luați domeniul medical de exemplu, dacă-mi permiteți analogia! În prima zi, pun un diagnostic sumar, pentru că nu observ mare lucru, dar a doua zi, grație unui aparat mai performant, îmi rafinez diagnosticul, iar a treia zi am cel mai tare aparat de diagnosticat și pot cu adevărat să văd cât de gravă e situația, astfel că îmi schimb opinia inițială! La fel e cazul și cu „Ein Mann, ein Wort!”. Și acum revin la miezul întrebării. Nu pot decât să promit că voi da absolut totul pentru această echipă a României, pentru calificarea la Rusia 2018! Asta e singura și suprema mea ambiție! Nu sunt aici să dau interviuri, să mă dau expert în mesaje motivaționale de antrenorat sau să renovez Mogoșoaia! Eu sunt aici ca să duc România la Campionatul Mondial din Rusia 2018! Punct. Asta e cel mai important. Atât pentru voi, românii, cât și pentru mine! Dar pentru asta am uriașă nevoie de tot ajutorul antrenorilor echipelor de club! Și trebuie să le mulțumesc și antrenorilor de juniori care fac într-adevăr o treabă minunată, crescând acești copii super-talentați. Trebuie să înțelegem că o piramidă pentru a-și atinge vârful trebuie să se bazeze pe o fundație solidă…”
Mai am câteva întrebări dacă mai vreți să discutați cu noi. Am vorbit despre puterea minții. Un om poate să se și distrugă într-o fracțiune de secundă. L-ați avut pe Robert Enke (n.r. – portarul german care s-a sinucis în 2009, la 32 de ani) în biroul dumneavoastră de la Fenerbahce, spunându-vă că suferă de depresie. Ați vorbit despre acel episod. În momentul ăsta aveți senzația că l-ați fi putut ajuta mai mult? Știți cum l-am ajutat?
Nu. Ok. Nu aveți informația asta pentru că i-am spus că voi păstra discuția dintre noi secretă. Chiar și acum, când el e mort, nu vreau să încalc asta. Nu vă pot da decât garanția că, din punctul meu de vedere, l-am ajutat cât am putut de mult, chiar dacă nu am făcut asta public. Din nefericire, agentul lui a văzut lucrurile diferit. În această situația, a trebuit să-l protejez pe Enke. Am fost, însă, foarte supărat pentru că o mulțime de oameni au spus că nu știau nimic, dar de fapt erau foarte bine informați. Mulți au spus: „Oooo, e o surpriză pentru mine!”. Nu. Eu știam și am fost foarte surprins că a ajuns la Tenerife, apoi la Hannover, și mă gândeam: „Fantastic! Înseamnă că au rezolvat lucrurile și au schimbat totul”. Am fost foarte mulțumit. Când am auzit că s-a sinucis, am început să plâng în sufletul meu. „De ce? Oamenii din jurul lui ar fi trebuit să remarce acea schimbare majoră din interiorul lui Robert. Ok, poate că nici el n-a fost prea deschis, poate nici el nu a fost cea mai puternică persoană. Dacă ai problemă psihologică, ești dată afară. Oamenii ascund atunci suferința asta.
Depresia este un tabu. Da. Corect. Ă‚sta e cuvântul potrivit. N-ar trebui, știu, dar încă există tendința asta în societate.
Adrian Mutu a spus că, atunci când era la Londra, de unul singur și cu o grămadă de bani în buzunar, a intrat în depresie. Da, cred.
Și a început să ia cocaină. Da, se poate întâmpla uneori.
Vreau să vă întreb dacă presiunea din fotbalul actual împinge oamenii peste limitele lor? Cred că Adrian v-a dat răspunsul corect. Trebuie să luați cuvântul exact.
Singurătate. Am fost singur. Exact! Și asta e problema principală. Și dacă această presiune care ne apasă…Uite, un exemplu. Câte kilograme credeți că puteți să cărați? Tu? 100 de kilograme?
Nu, niciodată. Să spunem 100 aici, 100 aici, 100 la mine. Sau poate 80 de kilograme. Doar să le cari cu mâna. De unul singur, nu poți ridica o tonă. Dar cu ajutorul oamenilor din jurul tău poți căra o tonă. Cu ajutor și cu încredere, poți depăși chiar și cea mai dificilă problemă. Dar dacă ești singur și simți singurătatea, vei întâmpina greutăți incredibile. Sunt mulți oameni care iau decizii greșite în diverse situații. Dar lucrurile astea se pot întâmpla. În ce privește echipa noastră națională, trebuie să găsim o soluție de a distribui presiunea pe 30 sau 40 de umeri. Așa vor fi doar câteva kilograme pentru fiecare. Va trebui să ne ajutăm și să ne protejăm reciproc. Vom putea și sunt convins că vom reuși să facem față presiunii împreună. Nu vrea ca vreun jucător să se apere singur în fața presei sau a publicului. Noi, ca echipă, trebuie să-l protejăm în așa fel încât nimeni nu trebuie să ajungă să se apere singur, indiferent ce se întâmplă în viața lui. Asta este de asemenea o regulă importantă pentru mine.
În asemenea momente, se produce o traumă atât de mare încât lasă cicatrici în interior. Mai aveți cicatrici în sufletul dumneavoastră după episodul din 2000? Fiecare om are mereu dubii. El știe cel mai bine să-l citească pe Kurt Tucholsky (n.r. – scriitor și filosof german). Necesitatea îndoielii. E foarte important ca, indiferentă dacă ești plin de încredere, dacă ești pozitiv, să ai…îndoieli. Îndoială e cuvântul în engleză. Păstrează-ți îndoiala. E foarte utilă. Chiar și o anumită doză de frică e importantă. Dacă nu ai nicio frică, te vei distruge. Aceste lucruri sunt dăruite de Dumnezeu sau de natură pentru ca noi să supraviețuim.
Jung a vorbit despre umbră și despre îmbrățișarea cactusului. Să-ți asumi latura întunecată. Da.
Sunteți îngrijorat înaintea misiunii pe care o aveți, aici, în România? Nu. Sunt plin de…să spunem așa…de fericire, de prietenie, de așteptări. Aș spune că nu e momentul potrivit, e de-abia începutul. Cum văd eu lucrurile e că am venit aici ca un musafir sau ca un străin și am în cap că vreau să plec ca un prieten. Dacă voi reuși asta, va fi cea mai mare realizare a mea, pe lângă calificarea la Mondialul din Rusia.
O ultimă întrebare, în engleză. În caz că vă veți califica, iar noi avem un feeling că veți reuși după 20 de ani, care ar fi – și nu e o întrebare tabloidă, ci una psihologică – care ar fi cel mai nebunesc lucru pe care ați fi dispus să-l faceți? Cum ar fi să-l invitați pe Reghecampf la o cafenea nemțească. Nu, o să-l invit pe Răzvan Burleanu în locul din Viena în care ne-am întâlnit prima dată.
Citește mai jos primele două părți din interviu
Ce vede un neamț acolo unde românii nu se mai uită. Dialog despre fotbalul românesc privit ca o floare. Reporter: „E ofilit, moare!”. Daum: „Nu! Nu uitați de rădăcini”
Iordănescu l-a ignorat, Daum e încântat de el: „Aveți un jucător cu un talent fantastic”. Cum îl descrie pe „Nicolas” Stanciu și cum vrea să-l transforme. Germanul își apără, amuzat, secretele: „Îmi vrei jobul?”
Ați promis. Acum!
Ați pierdut tot și ați revenit de fiecare dată. Pentru oamenii care trec acum prin situații dificile, aș vrea să vă rog să le spuneți cum pot depăși aceste momente grele. Cum pot lăsa problemele în spate? În primul rând, e nevoie de o analiză clară. Nu te minți singur.
Să nu te minți… Nu te minți! Să înțelegi responsabilitățile pe care le ai și apoi să vorbești cu ceilalți despre asta. Să găsești oameni care au încredere în tine, care îți dau încredere să depășești și să ieși din situația asta. O greșeală și o dificultate rămân o greșeală și o dificultate dacă le repeți. Dacă vei învăța, vei deveni mai puternic cu ajutorul oamenilor din jur. Uneori, ai nevoie de oameni de calitate în jurul tău, care au încredere în tine. Eu zic că uneori în viață diferența o face o persoană care crede în tine. E suficient. Poate fi mama, mama e deseori persoana cea mai importantă, dar poate să fie tatăl, chiar dacă uneori e mai distant, sau poate fi altă persoană. Întrebarea esențială pe care trebuie să ți-o pui este: „Vreau să fiu partea problemei sau partea soluției?”.
Calea pozitivă sau cea negativă. Trebuie să accepți problema, să o analizezi și să lucrezi la soluție. În germană aș spune: să cazi, să decazi, să te împiedici, să te prăbușești, nu e nicio rușine! Să nu te ridici și să nu o iei de la capăt, să nu lupți mai departe până te redresezi, și doar să te lamentezi și să-ți plângi de milă „De ce eu, de ce eu?”… Asta e, cu adevărat, o rușine! De ce mi s-a întâmplat mie? Dar asta li se întâmplă milioanelor de oameni din întreaga lume. Dar dacă vine asupra ta, ai senzația că problema te urmărește. Milioane de oameni au aceeași problemă. Își pierd slujbele, divorțează, se îmbolnăvesc, îți pot da sute de exemple. Nu ți se întâmplă doar ție. Sunt oameni care sunt exemple vii care te pot ajuta.
Participarea României la Euro n-a fost o rușine, dar a fost ceva pe aproape. Hagi, regele fotbalului românesc, a spus că are încredere în dumneavoastră și că e timpul să ne trezim după 20 de ani. Am un mare respect pentru Hagi. Lucra la Galatasaray când eu eram la Fenerbahce. Ne-am întâlnit de câteva ori. Pentru mine, este în continuare un jucător legendar. Le-am arătat mereu jucătorilor mei fentele lui. Ca personalitate, el a fost un lider adevărat. Nu doar pentru el însuși, ci și pentru echipă. Cu Hagi în echipă, v-aș garanta că mergem în Rusia. Trebuie doar să găsim aceste caractere. Poate mă voi întâlni cu Hagi și-i voi da câteva informații pentru a crea nu un nou Hagi, el a fost nemaipomenit, unic, dar poate putem crea un tip diferit la fel de important pentru echipă. Dar Hagi e legendar, nu-l poți copia.
Poate că Stanciu ar putea fi Hagi al anului 2016… Nu-l supraestimați! Nu puneți prea multă presiune pe el! Lucrurile astea trebuie să vină din interiorul său, trebuie să înțeleagă și să simtă ce poate aduce în plus pentru el și pentru echipă și ce trebuie să facă pentru a îndepli aceste așteptări.
Soția dumneavoastră v-a sfătuit să nu scrieți o carte pentru că adevărul va afecta alți oameni. Nu. A spus că n-ar trebui să scriu până nu sunt pregătit să spun tot adevărul. Și i-am spus: „Uite, iubita mea, dacă voi spune doar adevărul voi fi mai mult la tribunal decât acasă”.
Sunt multe adevăruri dure în cariera dumneavoastră? Credeți-mă, dacă le-am filma, ar fi un thriller pentru Hollywood.
Știu că nu sunteți aici pentru show. Dar știu că în timpul liber pictați. Am adus cu mine cu caiet de desen, dar nu o să vă mai rog să desenați pentru că înțeleg situația că nu vreți să oferiți un show. Vreau, însă, să vă întreb dacă ar fi să desenați ceva care să reprezinte situația dumneavoastră din România în acest moment, ce ați picta? Cum ar arăta pictura? Nu ar fi o pictură, ar fi mai mai mult o caricatură. Pentru pictură, și tu o știi, îți trebuie o atitudine boemă. Pentru pictură e important. Deocamdată, am în față o muncă dură, organizare, coordonare, nu e o condiție pentru un pictor creator. Mai dați-mi niște timp. Sincer, am vrut să studiez arta pe lângă sport, dar nu a mers. Am studiat sportul la Koln, arta se studia la Dusseldorf cu Markus Lupertz, cu care am o relație foarte bună. Jucam fotbal și nu am putut studia arta. A fost mereu o pasiune neîmplinită. Poate peste 20 de ani, când mă voi retrage, voi studia arta.
O ultimă rugăminte. Un mesaj pentru fanii români care se uită la acea cameră. Mesajul este că vrem să ne identificăm cu fanii noștri. Toată lumea trebuie să simtă, să vadă că dăm totul pentru succesul pentru fanii noștri și pentru succesul fotbalului românesc. Dacă fanii vor simți asta, ne vor ajuta chiar și când vom avea probleme. Această luptă pentru spectatori este un lucru esențial pentru mine și ceva pe care garantez că-l vom face.
Articol realizat de Ovidiu Iordan și Costin Ștucan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER