La finalul meciului Vasluiului de pe Meazza, am vorbit pe sport.ro despre gestul caraghios și, în același timp, revoltător al moldovenilor de a juca pe stadionul Interului cu rezervele. Șumudică ignorase recomandarea de la intrare și mersese la Vatican în pantaloni scurți. Sau, mă rog, la Scala, ca să rămânem la teatralismul antrenorului-„jucător”… Adrian Porumboiu, cel care probabil girase toată această farsă, s-a inflamat și mi-a spus că am o „păsărică” din moment ce insist pe șansa uriașă ratată de Vaslui și, pe de altă parte, pe indecența ca un club precum Vaslui să meargă în catedrala fotbalului italian cu o echipă în care jucau rezerve ale rezervelor. În timp ce la adversari au jucat monumentalul Zanetti, cei doi marcatori din tur, Cambiasso și Palacio, vicecampionul european Cassano, coechipierul lui Messi în națională, Samuel, sau câștigătorul trofeului Europa League cu Porto, Guarin. Bine, și la noi a intrat pe final Buhăescu…
După ce patronul a parat cu explicația obosită că numele cele mai grele ale Vasluiului erau obosite la sosirea în Milano și de aia n-au fost trimise în 11-le de start, luni s-a dat arama pe față. Și Porumboiu și Șumudică au început să jelească și apoi să se înfoaie că îi arată ei lui Pițurcă, omul care le-a spus că le ia crema la națională și i-a lăsat cu crema-n față. Apropo de metafora porumboiană, Vasluiul avea în ziua anunțării lotului național retorica unei păsărici seduse și apoi abandonate.
Trebuie să te transformi într-un cuib de cuci să nu-ți trimiți în teren titularii în cel mai grandios moment al istoriei tale pentru că Pițurcă îți spune să nu folosești niște fotbaliști care ar putea fi pe o bancă de rezerve în anonimul Tallin o săptămână mai tîrziu. Bine, ce mai contează prezentul care putea să fie grandios când te așteaptă Viitorul nocturn. De ce să te înfrunți cu eternitatea nerro-azzură Zanetti când te poți lua la harță cu clipa interistă Alibec?
Ce ușurare însă pe Marius Niculae. În 2001 juca pe San Siro, făcea impresie dar se accidenta ulterior și rata un transfer iminent la Milan. 11 ani mai târziu, Săgeată e menajat pe același San Siro și rămâne să se lupte cu viitorienii și estonienii.
Când ecourile bătăliei epice cu rezervele rezervelor Vasluiului încă nu se stinseseră pe Meazza, au venit la locul faptei și romanii. Care i-au bătut pe interiști cu 3-1 în campionat avându-i în teren pe nepronunțabilul Tachtsidis și pe la fel de faimoșii Piris, Castan și Florenzi. Florenzi, adus la Roma de la Supa cu Crotone, are 30.000 de euro salariu PE AN și este marcator în victoria împotriva Interului. Încă un semn că Șumudică a greșit enorm că n-a pus totul pe negru-albastru, ca să vorbim pe limba lui. Bine, lui Șumudică și compania le-a strâns mâna Moratti în vestiar. Noroc că la Podul Înalt moldovenii nu s-au mulțumit cu o strângere de mână de la Moratti al doilea Cuceritorul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER