Azi se împlinește un an de la inaugurarea Național Arena. În 365 de zile, cel mai mare stadion al țării a găzduit 29 de evenimente: 28 de meciuri de fotbal și un concert Mirajul Național Arena nu a dispărut la un an de la inaugurare
Veniturile încasate de administratori s-au ridicat la un milion de euro
Național Arena a fost inaugurată pe 6 septembrie 2011, în meciul cu Franța (0-0), din preliminariile Euro 2012. Aproape 50.000 de spectatori au venit atunci să vadă „minunea de la București”, stadionul care ne așează în rândul țărilor cu infrastructură sportivă civilizată. Au trecut de atunci 365 de zile, iar mirajul nu a dispărut, semn că arena încă atrage. Ce dovadă mai elocventă poate fi decât meciurile celor de la Dinamo! În „Ștefan cel Mare” abia dacă se adună 3.000 de spectatori, în timp ce la ultimul joc disputat pe fostul „23 August”, cel cu Metalist Harkov, au asistat 20.000 de fani.
Record la finala Europa League La un an de la inaugurare, ProSport a tras linie și a adunat. În acest timp, Național Arena a găzduit 28 de meciuri de fotbal, Steaua fiind echipa care a jucat cel mai des (de 11 ori), urmată de Dinamo (șapte meciuri) și Rapid (cinci întâlniri). Recordul de audiență a fost înregistrat la finala Europa League de pe 9 mai 2012, cu 52.347 de spectatori, în timp ce la polul opus se situează jocul Rapid – Heerenven, cu nici 2.000 de plătitori. Ca total, cele 28 de meciuri au atras 706.000 spectatori. Dacă adăugăm cei 45.000 de melomani prezenți la concertul Red Hot Chili Peppers, cel de-al 29-lea eveniment găzduit de Național Arena în anul scurs, rezultă 750.000 de oameni care au intrat cu bilet pe „bijuteria” din București.
Nu este încă rentabil Avem un stadion, dar este rentabil? Din chiria încasată de la echipele care au jucat pe Național Arena s-a strâns aproximativ un milion de euro (calculul a pornit de la o medie de 25.000 de euro pentru un inel închiriat). Cum costurile de întreținere au fost și ele mari, plus că trebuie luat în calcul și gazonul, care se schimbă acum pentru a treia oară, este clar că nu se poate vorbi de rentabilitate. Cu atât mai puțin despre amortizarea costului total de construcție, ridicat la peste 230 de milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER