România stelistizată

Redactor:
Dan Filoti
Am atacat de câte ori am avut ocazia subiectul Sânmărtean la echipa națională și mi se pare în continuare că, la cât de multă lipsă de idei și fantezie e în exprimarea României, vasluianul ar putea lumina estetic și nu numai jocul nostru. Continuu să cred că Pițurcă e genul antrenorului/selecționerului încăpățânat peste măsură, care revine cu greu asupra unei etichete pe care o aplică unui jucător. Indiferent de cât de mult s-ar schimba ori ar evolua „subiectul" luat în vizor.

Am atacat de câte ori am avut ocazia subiectul Sânmărtean la echipa națională și mi se pare în continuare că, la cât de multă lipsă de idei și fantezie e în exprimarea României, vasluianul ar putea lumina estetic și nu numai jocul nostru. Continuu să cred că Pițurcă e genul antrenorului/selecționerului încăpățânat peste măsură, care revine cu greu asupra unei etichete pe care o aplică unui jucător. Indiferent de cât de mult s-ar schimba ori ar evolua „subiectul” luat în vizor.

Războiul mediatic declanșat de Vaslui însă mi se pare inoportun și de paradă. Îmi amintesc un dialog cu Adrian Porumboiu înaintea amicalului cu Slovenia, în care l-am întrebat despre Sânmărtean și numai că nu a spus că bine i-a făcut selecționerul că nu l-a convocat. Atunci era în perioada în care era supărat pe vedeta sa. Mă rog, până la urmă este dreptul și în egală măsură responsabilitatea fiecăruia pentru ceea ce spune. Ceea ce remarc eu este că începem o nouă campanie cu scandal și e clar că asta nu poate decât să dăuneze. Indiferent de numele selecționerului s-a găsit un investitor, că s-a numit Iancu, Mititelu, Borcea sau Porumboiu ori vreun impresar, cu precădere frații Becali să conteste, să critice, să acuze. Poate fi o cauză, e drept secundară, a eșecurilor pe bandă rulantă.

De cele mai multe ori presa a fost acuzată că provoacă astfel de scandaluri, dar realitatea e că pentru ca ele să nu se mai propage ar trebui reinventată cenzura, deoarece interesele personale și de moment îi determină pe cei mai mulți dintre oamenii din fotbal să aibă ieșiri necontrolate, independent de meciuri, campanii și alte cauze naționale. Culmea e că dacă îi întrebi separat, toți susțin ideea nevoii de liniște.

Revenind la Pițurcă, apreciez faptul că a oferit argumentul că el crede în Tănase, pe care îl consideră mai valoros și mai util decât Sânmărtean. Pornind de aici, mi se pare că după mult timp există o strategie la națională. Și această strategie are legătură cu ce se întâmplă la Steaua. Cu faptul că această formație a crescut fotbalistic vorbind, normalizându-și totodată tensiunile interne. Trebuie să recunosc că m-am simțit contrariat de câte ori auzeam în jurul meu: „Ce România?! Steaua e domnule singura echipă adevărată de la noi…”. Și nu a fost de puține ori. În fotbalul de la noi suporterul stelist a dat cea mai mare dovadă de atașament față de o idee. Orgolioși, ușor infatuați și mulți. Politica acestei campanii pare că se mulează pe acest concept. Infuzia de steliști din lot și de pe teren va atrage fani ai roș-albaștrilor în tribune și în acest fel ne vom recăpăta cumva o identitate națională și în fotbal. Dacă acesta este compromisul pentru a avea din nou o reprezentativă vie care să trezească emoții, pasiune și să aducă bucurie eu unul îl accept. Nu de alta, dar la Cluj în play-off-ul cu Basel nu m-am gândit vreo clipă că a centrat Valente și a înscris Kapetanos ori că pe teren erau prea puțini români. Asemeni celorlalți, m-am bucurat pur și simplu de fotbal, de performanță și de freamătul unui stadion care aclama și făcea valuri, așa cum eu și cei din generația mea am învățat să facem la începutul anilor 90 cu Scoția, cu Belgia, cu Elveția și cu atâtea alte naționale. Și în numele acelor clipe sunt tentat să cred că mulți ar putea digera stelistizarea României. În fond, ar trebui să alegem între asta și nimicul de până acum. O victorie în Estonia cu gol marcat de vreun elev al lui Reghecampf ar garanta umplerea a trei sferturi din inelul deschis de federație.

Redactor:
Dan Filoti
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×