Covaliu speră să se găsească soluții pentru a-și primii banii:** „Noi nu mai însemnăm nimic”

Covaliu speră să se găsească soluții pentru a-și primii banii:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Covaliu este unul dintre sportivii-simbol ai CS Dinamo. Medaliat cu aur la Sydney și cu bronz la Beijing la sabie, „Cova” și-a continuat cariera olimpică din postura de antrenor, cucerind la Londra cu băieții lui medalia de argint cu echipa. La fel ca ceilalți sportivi dinamoviști și el se află prins în situația ireală creată de premierea performanței obținute în China. Dacă până acum a preferat să stea departe de acest subiect, ieri, Mihai a acceptat să vorbească.

Mihai, sumele restante din premierile de la Beijing s-au prescris…
Eu zic că dacă cineva vrea să rezolve această problemă, o poate rezolva, mai ales că domnul Ponta s-a implicat de la început, și-a oferit sprijinul. Îmi place să cred că într-adevăr poate face ceva. Ce știu este că atunci când eu zic că mă implic în ceva, e imposibil să nu găsesc o soluție. Nu știu cum se pot prescrie acești bani. Înțeleg că nu ni se pot da toți o dată, dar cum s-au dat 20% în 2010, se mai pot da și anul acesta tot 20%, la anul la fel, până se va achita toată suma.

Mai speri să primești banii?
Eu sper, pentru că rezultatele rămân, medaliile nu s-au prescris. Am câștigat o medalie de bronz la scrimă și asta va rămâne tot timpul, nu am spus înainte că voi câștiga dacă mi se va da o anumită sumă de bani.

Până acum ai fost rezervat în declarații în ce privește acest lucru…
Da, pentru că nu mă așteptam să se ajungă la o astfel de situație. E vorba de un principiu. Noi nu am cerut acești bani, ni s-au oferit. Nu e normal ca azi să fie una și mâine să fie alta. Cred că problema este și la Dinamo, pentru că nu înțeleg cum la Steaua s-au găsit fonduri să se dea banii imediat și la noi, după patru ani să nu se întâmple nimic.

„Se puteau găsi sponsori”

Ce ai de gând să faci?
Deocamdată încercăm să ne strângem toți cei aflați în această situație și să vedem ce putem facem, o scrisoare oficială, ceva de genul acesta. Chiar nu pot să cred că nu se poate face ceva pentru niște oameni care și-au făcut datoria pentru țară.

Ești dezamăgit?
În dreptul acestei situații aș pune un egal și aș așeza un cuvânt pe care îmi este rușine să îl rostesc, penibil. Nu e normal să apărem în presă cu aceste probleme, să vadă lumea toate lucrurile astea, nu știu, dar simt că nu mai reprezentăm nimic pentru nimeni.

De ce nu ați făcut nimic în acești patru ani?
Noi am tot întrebat de bani, ce se întâmplă cu ei. Ni s-a spus că se încearcă, se tot încearcă, dar nu se reușește. Acum dacă tot încerci și încerci, până la urmă ar trebui să rezolvi într-un fel. Sunt atâția oameni care iubesc sportul, nu cred că nu se găseau câțiva sponsori care să acopere această sumă. Cred că se puteau găsi și alte soluții.

De ce ai mai rămas la Dinamo?
Pentru că am ales să arăt că îmi pot face treaba în continuare, că nu fac asta pentru bani și pentru că sunt serios și profesionist, ceea ce nu aș putea să spun despre mulți din clubul acesta. Sau poate, sunt profesioniști doar pentru ei.


Mihai Covaliu trebuia să primească din partea CS Dinamo, pentru „bronzul” de la Beijing, 21.000 euro, sumă din care a încasat doar 6.000


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×