Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, duminică, pe site-ul oficial, prețurile biletelor pentru meciul România – Andorra, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, acestea fiind cuprinse între 10 lei (pensionari) și 1.200 de lei (loc în lojă).
Pentru partida ce se va disputa marți, pe Arena Națională, cu începere de la ora 20.30, FRF a anunțat următoarele prețuri ale biletelor:
loc în lojă – 1.200 lei; categoria VIP 1 (Tribuna 1 Vest, sectoare 130, 131, 132, 134, 138, 140, 141, 142) – 400 lei;
categoria VIP 2 (Tribuna 1 Vest. sectoare 127, 128, 129, 143, 144, 145) – 300 lei;
categoria I (Tribuna 2 Est, inel inferior, sectoare 111, 112, 113, 114, 115, 116) – 50 lei;
categoria a II-a (Tribuna 2 Est, inel inferior, sectoare 109, 118) – 35 lei, categoria a III-a (Peluza 2 Sud, inel inferior, sectoare 104, 105, 108 și Peluza 1 Nord, inel inferior, sectoare 119, 122, 123, 124) – 20 lei;
categoria a III-a, familiști (Peluza 2 Sud, inel inferior, sectoare 101, 102, 103) – 15 lei; categoria a III-a, pensionari (Peluza 1 Nord, inel inferior, sectoare 125, 126) – 10 lei.
Copii de orice vârstă au acces în stadion doar cu bilet.
Biletele se vor comercializa la toate cele trei case ale Arenei Naționale, luni, între orele 10.00 și 20.30 și marți, în același interval orar.
Porțile Arenei Naționale se vor deschide la ora 18.30, în ziua meciului. Spectatorilor le este interzis să intre în stadion cu arme de foc, cuțite, bricege, artificii, pocnitori sau alte materiale pirotehnice care emit foc, fum sau gaz, cu orice fel de recipient pentru lichide confecționat din material plastic, sticlă sau similare (sticle, cutii, spray-uri, pet-uri parfumuri …) sau cu orice obiecte de dimensiuni considerabile care ar putea fi folosite ca arme (umbrele, bețe pentru steaguri confecționate din orice alt suport exceptând plasticul, căști moto, huse pentru aparatura electronică …). De asemenea, este interzis accesul în stadion cu vuvuzele.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER