Așa cum se practică la un club cu pretenții, cei de la Barcelona lucrează deja la strategia pe care o vor aplica în sezonul 2013-2014.
Cea mai mare bombă pe care catalanii o pregătesc este legată de echipamentul pe care îl vor purta sezonul viitor. Cei de la Sport.es au aflat care va fi viitoarea campanie de marketing a clubului.
Echipamentul de acasă nu va suferi schimbări semnificative, însă marea veste este legată de tricourile pe care le vor purta la partidele din deplasare. Acestea vor purta culorile steagului catalan, lucru care a generat de-a lungul timpului o dispută între fani.
Consiliul de Administrație a fost convins să facă acest pas, iar pentru prima dată în istoria clubului vor purta acele culori pe tricouri.
Acest demers se alătură celor făcute și de alte cluburi din Spania precum Valencia, Levante, Malaga, Athletic și chiar Real Madrid, care au încercat ca al doilea echipament să fie în culorile regiunii de unde provin.
Sursă foto: Sport.es
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER