Comitetul Olimpic și Sportiv Român a virat, marți, în conturile sportivilor și tehnicienilor premiile cuvenite pentru rezultatele obținute la Jocurile Olimpice de la Londra, se arată într-un comunicat al forului condus de Octavian Morariu.
Suma premierilor provine din alocația bugetară pusă la dispoziția COSR de către Guvernul României (70 la sută din valoarea totală a premierilor) și din resursele proprii ale COSR, încasate din taxa pentru accizele la tutun și alcool (30 la sută din valoarea totală a premierilor).
Pentru o medalie de aur, sportivii au primit 35.000 de euro, pentru argint 28.000 de euro, în timp ce o medalie de bronz a fost recompensată cu 21.000 de euro. Premiile au fost dublate de către premierul Victor Ponta.
Cei mai mulți bani i-a primit campioana olimpică de la sărituri, Sandra Izbașa, 122.500 de euro (70.000 pentru aur, 42.000 pentru bronzul pe echipe și 10.500 de euro pentru locul 5 la individual compus). Izbașa este urmată de Ponor cu 112.000 de euro (56.000 pentru argintul la sol, 42.000 pentru bronzul pe echipei și 14.000 pentru locul patru la bârnă), Alin Moldoveanu, 70.000 de euro pentru aurul la tir, Rareș Dumitrescu 70.000 de euro (56.000 pentru argintul pe echipe și 14.000 pentru locul patru la individual).
Roxana Cocoș, medaliată cu argint la haltere, Alina Dumitru, Corina Căprioriu, ambele medaliate cu argint la judo, Tiberiu Dolniceanu, Alexandru Sirițeanu și Florin Zalomir, toți trei medaliați cu argint în proba de sabie pe echipe, au primit câte 56.000 de euro, în timp ce Răzvan Martin, bronz la haltere, Diana Bulimar și Diana Chelaru, ambele medaliate cu bronz la gimnastică pe echipe, au încasat câte 42.000 de euro.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER