Campionii Superkombat, Cătălin Moroșanu și Raul Cătinaș, și-au aflat adversarii din piramida celui mai prestigios turneu de arte marțiale din lume K-1 Final 16, urmând ca pe 14 octombrie să urce în ring la Tokyo pentru primul pas către marele premiu de un milion de dolari destinat campionului K-1 din 2012.
În total, nu mai puțin de 6 câștigători ai piramidelor Superkombat, promoție condusă de românul Eduard Irimia și care a devenit partener exclusiv al K-1 la nivel global, se află pe fight-cardul evenimentului care va avea loc RyÅgoku Kokugikan. „Voi fi la Tokyo în calitate de președinte al Superkombat și pentru a-i susține pe cei șase campioni, dar vă dați seama că m-aș bucura ca cei doi români să se califice în marea finală și să facă cinste țării”, a afirmat Eduard Irimia.
Din păcate, Daniel Ghiță nu va mai participa la K-1 Final 16, japonezii renunțând la sportivul român din cauza unor conflicte cu managementul acestuia, care semnase un contract cu o promoție concurentă. Câștigătorii de pe 14 octombrie se vor califica pentru marea finală K-1 de pe 26 decembrie de la New York, acolo unde marele învingător al piramidei de 8 va încasa un cec în valoare de un million de dolari. Conform unui anunț făcut în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc în Japonia, „Moartea din Carpați” Cătălin Moroșanu (1,8 m si 105 kg) îl va înfrunta pe polonezo-australianul Paul Slowinski. În varsta de 31 de ani, oponentul lui Morosanu are 1,9 m și nu mai puțin de 110 kilograme, iar de-a lungul carierei profesioniste de 13 ani a înregistrat nu mai puțin de 88 de victorii.
Aflat în plină perioadă de pregătire pentru K-1 Final 16, sportivul legitimat la Scorpions Iași este gata pentru marele examen de pe 14 octombrie. „O să-i arăt eu lui Slowinski cine e șeful în ring! Nu o să mă uite toată viața după ce o să-l bat în ring!”, a afirmat ieșeanul care are nu mai puțin de 10 victorii consecutive.
Antrenat de celebrul Thom Harrinck, cel de-al doilea român din piramidă, Raul Cătinas, castigatorul Superkombat Cluj-Napoca, se va duela tot cu un australian, Ben Edwards, considerat numărul 1 în Oceania.
Comparat de Harrinck cu Peter Aerts, lugojeanul Cătinaș (1,82 m, 107 kg) a revenit în ring la începutul anului și a înregistrat până acum 4 victorii, iar la Tokyo o anunță pe a 5-a. „Gândul îmi e numai la Final 16. Am început o pregătire spartană pentru această gală și nu concep să nu mă calific mai departe”, a spus luptătorul în vârstă de 24 de ani.
Ben Edwards (1,9 m, 108 kg) este campionul K-1 Oceania din 2010, iar anul trecut a participat la gala Superkombat Fight Club de la Oradea, acolo unde a pierdut in semifinale cu cehul Roman Kleibl.
Tot la Tokyo, dar într-un super-fight va lupta și sportivul nigeriano-român Benjamin Adegbuyi, cel care s-a impus în piramida Superkombat Varna. În vârstă de 27 de ani, cel poreclit Mr Gentlemen ajunge în ringul faimosului eveniment la numai un an și jumătate de când s-a apucat de sportul de performanță și îl va avea ca adversar pe iranianul Jafar Ahmadi. La revenirea de la Tokyo, cei trei vor asista pe 20 octombrie la gala Superkombat World Grand Prix, care va avea loc la Galleria Arad, și unde sunt anunțați deja pe fight-card luptători precum Sebastian Ciobanu, Steve Banks, Andrei Stoica și Alexandru Lungu.
Iată fight-cardul K-1 Final 16: Turneu Zabit Samedov vs Xavier Vigney Hesdy Gerges vs Sergii Lascenko Singh Jaideep vs Ismael Londt Hiromi Amada vs Makoto Uehara Paul Slowinski vs Cătălin Moroșanu Jarrell Miller vs Arnold Oborotov Ben Edwards vs Raul Cătinaș Mirko „Cro Cop” Filipovic vs Randy Blake Super-fights Genji Umeno vs Chanhyung Lee Jafar Ahmdadi vs Benjamin Adegbuyi Saulo Cavalari vs Pavel Juravlev Rick Roufus vs James Wilson
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER