Campioana la handbal feminin Oltchim a învins joi, la Râmnicu Vâlcea, naționala României, scor 25-23 (10-11), în primul meci amical din cele două programate.
Tricolorele au condus în primele 15 minute, 1-3, 5-6, dar Oltchim a revenit în joc rapid, detașându-se la trei goluri, 9-6 (min. 20). Până la pauză, România și-a arătat însă ambiția, iar cele 30 de minute s-au încheiat cu avantaj pentru tricolore, 11-10. Stranierelor din tabăra campioanei li s-au alăturat Stanca, Farcău, Brădeanu și Curea, în timp ce Gheorghe Tadici a rulat lotul cât de mult a putut, avându-le pe Meiroșu și Manea în prim-plan.
România a continuat evoluția bună și în repriza secundă, 11-14 (min. 35) și 14-16 (min. 41). Oltchim a egalat în minutul 49, 17-17, preluând și conducerea, trei minute mai târziu, 20-18. Victoria a revenit campioanei Oltchim, după un meci în care ambele echipe au arătat handbal de un nivel ridicat valoric.
Marcatoare:
Oltchim – Bulatovici 9 goluri, Curea 4, Vetkova 3, Brădeanu 2, Jovanovici 2, Managarova 2, Stanca 2, Barbosa 1
România – Manea 6 goluri, Meiroșu 5, Pârvuț 3, Dincă 2, Geiger 2, Băbeanu 2, Ailincăi 2, Vădineanu 1.
Antrenorul naționalei, Gheorghe Tadici, are la dispoziție 32 de jucătoare pentru prima acțiune a toamnei, iar vineri, de la ora 11.00, va folosi și alte jucătoare din lotul lărgit, în al doilea meci amical cu Oltchim.
La finalul săptămânii, echipa României se va afla la Oradea, unde va susține alte două partide amicale, cu Olanda, în 3-4 octombrie, stagiul tricolorelor urmând să se încheie în aceeași locație, la Trofeul Carpați, la care au mai fost invitate reprezentativele Ungariei și Ucrainei (5-7 octombrie). La acest turneu, lotul României va fi împărțit în două.
Următoarea reunire a naționalei României este programată în 20 noiembrie, la Timișoara, pentru turneul final al CE din luna decembrie. Jucătoarele vor fi cantonate până în 1 decembrie, interval în care au programată și o deplasare la Dortmund, pentru două meciuri amicale cu Germania.
La turneul final al CE din Serbia, România va juca în grupa D, în ordine, cu Rusia (4 decembrie), cu Islanda (5 decembrie) și cu Muntenegru (7 decembrie).
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER