Victor Astafei a fost printre remarcații Ligii I în acest început de sezon, fiind printre cei mai buni marcatori ai competiției, având 5 goluri la activ. Cu toate acestea, atacantul nu e mulțumit de situația actuală.
„Mi-ar plăcea să continui să dau goluri, dar nu acesta e obiectivul meu. Contează rezultatele echipei, iar aceasta nu merge bine. Degeaba dau eu gol, trebuie să câștigăm! Situația se va schimba, avem un lot foarte bun, însă trebuie timp. Obiectivul e să fim în prima jumătate”, spune Astafei.
„Meciul cu „U” va fi ca o finală”
În vederea meciului de sâmbătă, Astafei crede că e nevoie de o pregătire foarte serioasă pentru a câștiga partida cu „U” Cluj, de pe teren propriu. „Universitatea joacă foarte bine și va fi un meci greu. Au arătat un fotbal bun, deși există probleme acolo. Acest meci va fi ca o finală, atât pentru noi cât și pentru ei”, crede fotbalistul de 25 de ani.
„Suntem la câteva tururi de cupele europene”
Gaz Metan Mediaș a obținut calificarea în optimile Cupei României după o victorie cu Caracal, scor 2-1.Astafei visează la competițiile majore, deși echipa sa se află momentan pe locul 13 în clasament. „Îmi place mult Cupa și cred că avem o șansă bună acolo. Practic, suntem la câteva tururi până la intrarea în cupele europene”, conchide Astafei.
Articol scris de Mihai CINPOERU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER