În prima repriză la Ploiești, Tănase este din nou deplorabil în flanc. Cum ajunge însă în centru, dă pasa către Chipciu cu care destabilizează întreg frontul defensiv al Petrolului și astfel apare primul gol al Stelei. Sunt multe voci și multe fapte care‑l cer pe Tănase în centru la Steaua sau la națională, dar Dodel rămâne prizonierul flancului, așa cum se întâmpla pe vremuri când Fane Petcu juca doar în bandă în Ghencea pentru că doar acolo găsea umbra aruncată de tribuna întâi.
Inspirația a doi antrenori inteligenți iese în evidență. Rednic își ține potențialul ginere grozav pe bancă și-l bagă pe marcatorul Bokila. Mariana Bitang n-ar fi făcut asta în ruptul capului, am văzut cu toții la Londra cum nu i-a mai păsat de vicecampioana olimpică Ponor după ce potențiala noră Izbașa a ratat finala la sol. De partea cealaltă, Reghemeister îl ține pe bancă pe golgeterul sezonului, Rocha, nu un potențial, ci chiar un copil de suflet pentru antrenorul Stelei. Dar manevra iese și monstrul Nikolic marchează ca un baschetabalist care se prăvălește violent cu un slam dunk la care nu mai poate exista replică.
Cred că este meciul care risipește orice îndoială apărută în Ploiești că Petrolul în acest moment ar fi doar o vasală de lux a Stelei. Sau nu? Cota pe victoria Stelei la 1-0 pentru Petrolul era 7. Mă rog, nu cred că o să mai vedem în următorul deceniu un gol cu capul al lui Latovlevici după o centrare plouată. Iar în repriza a doua, Petrolul a cedat fizic, psihic, chimic, electrolitic. Criptic?
Milan a așteptat 7 ani să câștige campionatul. După ce i s-au lungit urechile de așteptare, diavolul milanez l-a luat pe Allegri, antrenor de echipă proletară, Cagliari, cu care însă cucerea titlul de cel mai bun antrenor din Serie A. În sezonul ăsta, Steaua împlinește tot 7 ani de la ultimul titlu și un antrenor care a făcut minuni la o echipă proletar-sătească călăuzește fosta mare campioană din Ghencea spre ieșirea din deșert. Ar fi doar o singură diferență: pe Reghe nu l-a adus diavolul pe bancă la Steaua. Se știe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER