Ariel Jacobs, antrenorul lui FC Copenhaga, spune că-și cunoaște foarte bine adversarul de mâine seară, iar Steaua a arătat ca o echipă foarte puternică în fiecare dintre meciurile pe care le-a urmărit.
Antrenorul belgian susține că egalul Stelei cu Stuttgart este o confirmare că jucătorii lui Reghecampf sunt foarte periculoși, iar atmosfera de pe National Arena, unde se așteaptă 50.000 de spectatori, le va îngreuna și mai mult misiunea danezilor.
„Trebuie să tratăm cu respect meciul de mâine, o să fie 50.000 de oameni în tribune, ceea ce înseamnă că atmosfera va fi fantastică și că oamenii cred că performanțele Stelei.
Așa cum am spus și mai devreme, nu poți să compari evoluțiile din campionat cu cele din Europa League. Am văzut două meciuri ale Stelei, unul din campionat și pe cel cu Stuttgart, iar asta ne-a ajutat să avem o imagine despre jocul Stelei.
Înainte ca această competiție să înceapă, toată lumea se aștepta ca Stuttgart să fie favorită. Însă văzând meciul de la Stuttgart, Steaua a arătat că este o echipă bună, a luat un punct de pe terenul favoritei, iar asta spune multe”, a declarat Ariel Jacobs, antrenorul lui FC Copenhaga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER