Partida dintre campioanele României și Ungariei a purtat amprenta jucătorilor transferați în vară din Spania. Câștig de cauză au avut „ibericii” de la Veszprem, cu 37-27 (19-12). În minutul 17, portarul Rudi Stănescu a văzut roșu, fiind înlocuit de Popescu
HCM Constanța s-a aflat în avantaj doar în primele 13 minute După două jocuri, campioana României nu a strâns încă niciun punct. Urmează partida cu Kiel
Dalibor Cutura a eliminat sezonul trecut Veszprem în optimile de finală ale Ligii Campionilor, fiind în teren pentru Ademar Leon atât la meciul tur, cât și în manșa secundă.Sârbul Constanței avea rețeta succesului. A fost unul din puținele argumente pe care le-am găsit în favoarea HCM-ului înaintea disputei cu trupa maghiară. Veszprem a sosit la București din postura de candidată la câștigarea Ligii Campionilor, fiind superioară Constanței mai la toate capitolele, bani, jucători, istorie. Exemplificăm și altfel diferența dintre cele două team-uri: cu o strategie oarecum asemănătoare în vară, HCM și Veszprem au fost la cumpărături în Spania. Numai că, după posibilitățile financiare, unii au transferat jucători de la Ademar Leon și Aragon, iar maghiarii au adus oameni de la Barca și Atletico.
În meci, spaniolii lui Veszprem dau tonul partidei, iar Ugalde și Chema Rodriguez fac rapid 2-0 pentru oaspeți. Știți proverbul cu „buturuga mică răstoarnă carul mare?”. Spaniolii HCM-ului, l-am inclus în schemă și pe Cutura, par să fi aflat de el și intră în acțiune. Achizițiile Constanței nu sunt rele deloc și marchează șase din primele opt goluri, suficient pentru campioana României să se afle în fața unei situații pe care am mai întânit-o în trecut la marile meciuri cu Barcelona și Montpellier, avantaj: 8-6.
12 minute a durat iluzia unei a treia mari victorii din istoria HCM-ului în Champions League. Bugetul pus la bătaie de Veszprem în acest sezon, de aproximativ 8 milioane de euro, începe să-și spună cuvântul. Trupa maghiară, cu excepția extremei dreapta Tamas Ivancsik, are jucători semeți ca brazii în defensivă (n.r. media de înălțime pe axul central vorbește de la sine, 2 metri), și lasă tot mai puține culoare pentru gazde. Cu mingile recuperate în defensivă, Veszprem face ravagii pe contraatac și pune lucrurile în ordine până la pauză: 19-12. Raportul de forțe dintre spanioli: 8-9 goluri marcate (la oaspeți i-am inclus și pe Nagy și Oneto), semn că diferența a fost făcută de ceilalți jucători din lotul celor două formații.
Meciul s-a jucat practic în primele 30 de minute, întrucât HCM-ul nu a are forța să întoarcă pe dos o grupare precum Veszprem. Nu mai contează nici evoluția spaniolilor, oaspeții reușesc să-i țină la distanță pe „marinari” indiferent de nume, chiar se desprind la nouă goluri (29-20, min. 44). HCM continuă să spere la locul 4 în grupa B, pe care și-l dispută cu Savehof și Celje.
CLASAMENT – GRUPA B Veszprem 2 2 0 0 69-49 4 THW Kiel 1 1 0 0 32-27 2 Savehof 1 1 0 0 35-31 2 Atletico 1 0 0 1 27-32 0 Celje Lasko 1 0 0 1 22-32 0 Constanța 2 0 0 2 58-72 0 Următoarele meciuri: Celje Lasko – Atletico (6.10), Kiel – Savehof (7.10), Kiel – Constanța (11.10), Celje – Savehof (13.10), Atletico – Veszprem (14.10)
7 țări au dat aseară jucători pentru Veszprem
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER