Două șaorme stricate

Al-City și Al-PSG sunt două oaze doldora de bogății arăbești, ticsite cu cămile îngrășate artificial și golite complet de suflet. Miliardarii pe covoraș le-au îmbuibat dintr-o vanitate pe care Orientul o subînțelege, dar lumea dinafara Islamului o privește cu circumspecție. La Paris și la Manchester s-a adus cam tot ce se putea aduce pe lumea asta, s-a cheltuit cu nemiluita, însă fotbalul e o chestiune care se joacă pe goluri, nu pe liste de cumpărături.

PSG a dat o grămadă de bani pe Pastore și pe alții cu care să piardă titlul în fața lui Montpellier. Acum a rupt băncile ca să-l ia pe Zlatan, cu care-și face treaba, și a fugit cu banii la Napoli, 40 de milioane pentru Lavezzi. Venind la Paris, fostaa pereche a lui Cavani șutează mai bine în lada frigorifică decât în minge. De ce? Pentru că la Napoli, pe lângă bani, n-avea cum să nu pună și suflet, când simțea în spate infernul de pe San Paolo. Pe malul Senei e doar un stipendiat cu tatuaje, un exponat de lux despărțit de viața reală printr-un perete de sticlă. Și-atunci e normal să te bată Porto, care în afară de fotbaliști conține în alcătuire și spiritul lui Dragao, unde oamenii vin să vadă o echipă de-a lor, care câștigă mereu.

Dacă vorbim de suflet, atunci n-avem cu să ocolim Dortmundul. Acum câțiva ani, când echipa era în Scheise până la gât, subvențiile fanilor au salvat Borussia. Cei peste 80 de mii meci de meci acasă o țin în viață și când joacă în deplasare. Motiv pentru care Gotze, Schmelzer sau Blaszczycowski (un exercițiu de scriere și de pronunție mai greu decât limba arabă) aleargă mai mult și mai bine decât Silva, Yaya sau Nasri, cu toate că muslinii n-ar da un dirham pe băieții lui Jurgen Klopp, pentru că nu sunt megastaruri, ci fotbaliști normali. Colecția arăbească din Manchester e o șaorma cu de toate, iar între feliile de lipie nu mai încap, de atâta maioneză dulceagă, Milner și Lescott, doi titulari în naționala Angliei, plus Tevez, o fleică argentiniană de lux, imposibil de prelucrat în șaormeria unde se mănâncă în picioare.

După meciul cu Borussia, pe net a circulat ideea că arabii lui City vor să dea 100 de milioane pe fanii lui Dortmund. Când îl plătesc pe Yaya cu 12 milioane pe an, nici n-ar fi mult, Numai că gluma trebuie să rămână glumă, pentru că fanii lui Dortmund nu se pot cumpăra, iar City, după un titlu dubios, luat în ultima secundă, probabil că va mai rămâne un an în afara primăverii Champions League.

Și mai e ceva. Aceste două șaorme în curs de fezandare sunt gătite de doi bucătari italieni. Lui Mancini și lui Ancelotti le poți da pe mână orice altceva numai colecții de vedete ofensive nu. Ei pot să închidă, să joace tactic, să obțină victorii țășnind din propria jumătate. În nici un caz n-or să poată imagina vreodată linii ofensive în patru, Nene-Ibra-Lavezzi-Pastore sau Tevez-Dzeko-Balotelli-Aguerro. Antrenorii italieni, când stau pe bancă, nu suportă să-și vadă propriul portar.El trebuie să fie înconjurat permanent de șapte-opt jucători de câmp care se apără. Dacă-i pui să facă altceva, așa cum încearcă bucătarii Roberto și Carlo, pun sos de pizza în șaorma și-o strică.