Gabriele Marcotti, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști sportivi din Occident, care a lucrat Daily Mail, Financial Times, La Stampa, Il Corriere dello Sport, The Times, Sky Sports News sau ESPN, vine cu o propunere revoluționară pentru fotbal: modificarea timpului unei reprize de joc.
Jurnalistul născut în Italia a pornit de la protestele lui Alex Ferguson, care s-a plâns la finalul meciului cu Tottenham că arbitrii influențează dramatic cursul meciului, prin reducerea minutelor de prelungiri. Managerul lui United a constestat atunci decizia arbitrilor, care au acordat doaar patru minute de prelungire, „o insultă pentru fotbal”, în opinila lui Ferguson.
Pentru a elimina astfel de situații, Gabriele Marcotti vine cu o soluție care se aplică deja în jocurile de handbal, fotbal american sau baschet: reducerea reprizei la 30 de minute și oprirea cronometrului la fiecare întrerupere a jocului.
Argumentul? „Pe parcursul unui meci de fotbal, mingea este efectiv în joc timp de 53-60 de minute. Astfel, în cele două reprize de câte 30 de minute, cu oprirea timpului de fiecare dată când meciul e întrerupt, este cuprinsă esența jocului”, susține jurnalistul italian.
Acesta este de părere că sistemul nu este foarte greu de implementat, iar fanii care au cultură sportivă nu se vor opune, fiind obișnuiți cu sistemul folosit cu succes în hanbdal sau baschet.
Mai există însă problema tradiției. De peste 100 de ani, meciurile de fotbal sunt împărțite în două reprize a câte 45 de minute, un element care definește acest sport, însă Marcotti susține că nu trebuie să ne cramponăm în acest lucru, deoarece sistemul actual este ineficient.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER