Portarul echipei naționale a Turciei, Volkan Demirel, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că el și colegii săi se pregătesc foarte bine pentru a câștiga meciurile cu România și Ungaria, din preliminariile Cupei Mondiale din 2014, informează ajansspor.com.
„Pentru noi urmează două meciuri importante, cu România și Ungaria. Știm ce ne vor aduce pe termen lung rezultatele acestor partide. De aceea ne pregătim foarte bine. Vrem să câștigăm meciul cu România și astfel să plecăm în Ungaria. Toți jucătorii din echipă sunt conștienți de asta. Rezultatul se poate schimba în funcție de condițiile terenului de joc și de situația fotbaliștilor, dar naționala Turciei întotdeauna intră pe teren pentru victorie. Așa va fi și la meciurile cu România și Ungaria”, a spus Volkan Demirel.
El a precizat că nu se gândește la un jucător anume din echipa României la care ar trebui să fie mai atent și a făcut un apel către suporteri să vină la stadion și să susțină naționala turcă așa cum au făcut-o și anterior, la partida cu Estonia. „La meciul precedent a fost o atmosferă frumoasă. Sper să fie la fel și la partida cu România. Vrem același grup de suporteri. Trebuie să ne strângem sub steagul alb-roșu. Noi avem capacitatea de a câștiga fiecare meci, este suficient ca toată lumea să se strângă sub același steag”, a adăugat Volkan.
Partida Turcia – România, din grupa D a preliminariilor CM-2014, se va disputa vineri, de la ora 20.30, pe stadionul Sukru Saracoglu din Istanbul.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER