Mărturii din INFERN:** „Fanii te iau de la încălzire!” 50 de mii de fanatici și o atmosferă irespirabilă așteaptă naționala la Istanbul

Mărturii din INFERN:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fanii turci ne pregătesc o primire explozivă pe Șükrü SaracoĂŸlu, stadionul unde ne-au învins în 2010 cu 2-0. Istanbulul e un amestec de arome și zgomote, un loc înțesat de turiști, unde traficul este imposibil

Pentru a traversa Istanbulul ai nevoie de cel puțin trei ore și de mult noroc. Cozile care se formează în jurul orei 17:00 sunt interminabile

În Istanbul, totul pare să se învârtă în jurul fotbalului. Galatasaray, Fenerbahce și Beșiktaș, cele mai importante trei echipe din fotbalul turc, sunt peste tot. Pe tricourile puștilor, pe pereții blocurilor sau în mall-uri sub forma produselor de tot felul. Pe malul Bosforului, în zona istorică a orașului unde mirosul de pește îți înfundă nările, oamenii tot spre fotbal duc discuția. Mai ales dacă află că vii din România: „Vreau să vin la meci, dar nu știu dacă mai prind bilet. Cred că s-au dat până acum”, spune un tip brunet, cu ochelari. Chiar dacă susține că nu are o echipă preferată, lucru greu de crezut atunci când vine vorba de un turc, își exprimă afecțiunea pentru Hagi: „El va fi mereu cel mai bun. Îl iubim!”.

Aglomerație și fotbal
Când stai în trafic așteptând ca autobuzul să se clintească măcar un pic, nu ai cum să nu intri în vorbă cu cineva. Aglomerația pare să îi facă pe turci mai sociabili. Un tip blond intră rapid în vorbă: „Mutu o să joace? Am înțeles că nu e în mare formă”, spune într-o engleză curată, lucru rar în Istanbul. Faptul că „Briliantul” lui Ajaccio o să fie pe teren vineri seară nu pare să îl descurajeze: „Veți vedea ce înseamnă presiunea unui stadion adevărat”, aruncă o ultimă vorbă înainte ca ușile autobuzului să se deschidă.

Cernat: „Te iau de la încălzire”
Șükrü SaracoĂŸlu este stadionul unde turcii vor să strângă ca într-o menghină naționala României. Comparația nu e gratuită, fanii creează o atmosferă incredibilă și aruncă spre teren sute de decibeli, meniți să toarne plumb în ghetele adversarilor. Florin Cernat, jucătorul lui Karabukspor, știe cel mai bine ce îi va aștepta pe tricolori. „E un stadion închis, iar acustica e incredibilă. Suporterii te iau de la încălzire, pentru că stadionul e plin cu mult timp înainte să înceapă meciul. Eu am jucat acolo și cu actuala echipă, Karabukspor, dar și cu Dinamo Kiev… Nu am pierdut rău, ultima oară chiar cu 1-0 și am avut ceva ocazii de a marca, dar contează foarte mult fanii!”.

50.000 de fanatici în tribune
Arena e folosită în mod tradițional de Fenerbahce, dar deseori găzduiește și meciuri ale naționalei. Ultimul joc Turcia – România a avut loc pe „Șükrü SaracoĂŸlu” în 2010 (scor 2-0), cu 15.000 de fani în tribune. „Veți vedea diferența dintre un meci amical și unul oficial”, spune Abdullah, un turc de vreo 50 de ani, ce soarbe un ceai la o terasă. Se uită de sus, superior, așa cum probabil ne uitam și noi la turci în urmă cu 30 de ani, când le administram bătăi pe bandă rulantă. Mâine, stadionul va fi plin: 50.000 de plătitori, toți suporteri, nu spectatori. Cât sunt turcii de fanatici? E de ajuns un singur exemplu: în urmă cu un an, au transformat în câmp de luptă un amical între Fener și Șahtior, jucat tot pe „Șükrü SaracoĂŸlu”. Federația turcă le-a interzis la următorul meci de campionat bărbaților să intre pe stadion, dar tribunele s-au umplut cu 40.000 de femei și copii!

În această metropolă, frământată de grija zilei de mâine și de dragostea pentru fotbal, a aterizat aseară naționala de fotbal a României.

Urmărind meciurile lor, spun că sunt șanse egale și că România poate să plece de la Istanbul cu un rezultat bun. Și asta o zic ținând cont și de atmosfera care va fi pe stadion, una incredibil
ă
Florin CERNAT, mijlocaș Karabukspor

13,5 milioane de locuitori are Istanbulul, concentrați pe o suprafață de 20 de ori mai mare ca a Bucureștiului


Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×