Gică Popescu vorbește despre șansele naționalei cu Turcia și spune că România are nevoie de cel puțin un egal: „În caz contrar, presiunea va crește foarte mult cu Olanda”. Fostul mare jucător a declarat că nu crede în varianta cu dopajul la Steaua: „Ne văităm ca niște țațe în fiecare zi”
Popescu: „Naționala Turciei este mai puternică decât a noastră” „Trebuie să acceptăm ideea că aparent, naționala Turciei este mai puternică decât a noastră. Fotbalul turcesc, știm cu toții că a crescut enorm în ultimii ani de zile. Spiritul fotbalului din Turcia este să se arunce peste adversar. Asta este spiritul fotbalului turcesc. Pițurcă știe foarte bine care sunt jucătorii cei mai în formă, probabil că va merge pe mâna jucătorilor cu experiență. Chiar dacă Mutu nu a făcut foarte multă pregătire, probabil că va conta foarte mult experiența lui, mai ales că este un nume foarte respectat în Turcia„, a declarat Popescu la Digi Sport.
Popescu avertizează: „Va trebui să fim inteligenți și să știm să facem antijoc”
„Vom avea în față o echipă extrem de agresivă, cu un public extraordinar. Va trebui să fim inteligenți, să știm să facem antijoc, pentru că până la urmă scopul scuză mijloacele. Prea mare bagaj fotbalistic în comparație cu turcii nu avem. Trebuie să avem energie pentru a echilibra. Dacă ne bat turcii, presiunea va fi mult mai mare, iar noi dacă vom pierde cu Olanda, vom pierde și locul doi„, a mai spus Popescu.
Popescu demontează suspiciunile de dopaj la Steaua: „Ne văitam ca niște țațe! Steaua e foarte bine pregătită” „Cred că cei de la Steaua sunt foarte bine pregătiți. Am jucat ultimii zece ani de zile ai carierei miercuri – duminică și nu am mai obosit. Dacă noi am juca an de an la fel, vă spun eu că nu s-ar mai văita nimeni. Ne văităm ca niște țațe în fiecare zi. Nu cred în varianta cu dopajul, eu cred că Steaua este foarte bine pregătită”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER