Gigi Becali a început sărbătorirea titlului în etapa a noua, după victoria cu Rapid Reghecampf spune că Steaua nu este încă favorită la titlu
Același scop, dar abordări diferite! Este vorba despre titlul cu numărul 24 din istoria Stelei, obiectiv pe care echipa antrenată de Reghecampf pare favorită să-l treacă în palmares. Situația este favorabilă roș-albaștrilor, care sunt pe primul loc în campionat, la o distanță considerabilă față de contracandidatele clasice, însă euforia este simțită doar la nivelul conducerii. Asta pentru că jucătorii și Laurențiu Reghecampf dau dovadă de un control ieșit din comun pentru fotbalul românesc și au reușit să-și filtreze discursul astfel încât să dea impresia că nu consideră lupta a fi încheiată. Tonul euforiei a fost dat, ca de fiecare dată, de Gigi Becali. Omul cu banii de la Steaua a sărbătorit după victoria cu Rapid, din etapa a noua. Becali a țâșnit de pe poarta VIP de la Național Arena cu o șampanie în mână. „Cât Becali o trăi, n-o să mai existe ungur care să câștige campionatul în Țara Românească!”, a spus acesta.
Entuziasmul arătat a fost molipsitor, se pare. Unul dintre managerii Stelei i-a împrumutat discursul, fără partea xenofobă, etapa următoare, când echipa sa a câștigat, 2-1, cu Petrolul. „Astăzi am devenit favoriți la titlu. Dacă vom reuși să câștigăm împotriva CFR-ului va fi foarte dificil ca Steaua să mai fie ajunsă în această ediție de campionat”.
A venit și întâlnirea cu echipa campioană, tot o victorie pentru Steaua, iar lucrurile au părut rezolvate. „Nu mai avem adversar, lăsați-ne să ne pregătim de Liga Campionilor. S-a terminat campionatul!”, a urlat Gigi Becali, cu aceeași sticlă de șampanie în mână.
Jucătorii rămân modești
Dacă „loja” consideră lupta încheiată, cei care duc luptele de pe teren, jucătorii Stelei, susțin contrariul. „Suntem fericiți cu toții, însă nu suntem campioni. Poate favorita numărul unu, dar mai avem de jucat”, a fost discursul lui Rusescu după marcarea unicului gol din victoria contra CFR-ului. Semnalul de alarmă cu trimitere la rămânerea cu picioarele pe pământ s-a propagat rapid în vestiarul Stelei. Gardoș, în formă după de două evoluții foarte bune, a continuat. „Am reușit să ne distanțăm puțin la vârf. Mai avem de lucru, important este că suntem acolo unde ne-am dorit”, a spus fundașul.
„Lovitura de grație” în moralul lui Becali a venit chiar de la favoritul său, Laurențiu Reghecampf. „Suntem pe un drum bun și asta ne dorim, să rămânem pe prima poziție. Nu cred că suntem încă favoriți”, a spus tehnicianul la finalul meciului cu ardelenii.
Deja-vu cu șampania
Atât discursul „lăsați‑ne să ne pregătim de Liga Campionilor”, cât și sărbătorirea cu șampanie sunt episoade care au mai fost repetate în trecut de persoane publice din România și care au adus doar lucruri rele. Cristi Borcea a fost cel care a rostit fraza în cauză în urmă cu zece ani, Dinamo fiind incapabilă să atingă această performanță în acestă perioadă. Mai mult, chiar Gigi Becali era surprins de camerele TV încercând să deschidă o șampanie pentru un moment ce se voia festiv. Este vorba despre alegerile prezidențiale din 2009, atunci când Mircea Geoană, susținut în luptă de Gigi Becali și al său PNG, s-a bucurat pentru victorie. Numărarea voturilor, încheiată după momentul bucuriei premature, a relevat faptul că Traian Băsescu adunase mai multe voturi.
„Gata, campioÂnatul s-a terminat! Aduceți‑ne echipe cu care să jucăm, lăsați-ne să ne pregătim pentru Liga CampioÂnilor”, Gigi Becali, finanțator Steaua
„Nu suntem deja campioni! Suntem departe de a fi campioni. Rivalele noastre știu asta și nu au renunțat la luptă”, Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER