Bilete în alb pentru națională

Trăim clipa. La ora asta, campioana CFR are un parcurs mulțumitor în Liga Campionilor cu o victorie mare la Braga și o înfrângere previzibilă împotriva celor de la Man. United, iar Steaua e foarte în grafic în grupa ei de Europa League. România atacă sau, după caz, se apără în dubla cu Turcia și Olanda, având un punctaj maxim, e drept după două meciuri și acelea cu adversari inferiori, în grupa de calificare la Mondiale. Ce zic eu e că făcând o comparație cu ultimii ani am scos un pic capul la suprafață. Și tocmai de aceea mi se pare extrem de important să ne agățăm de aceste jocuri spre a consfinți – nu mă tem de cuvinte mari – o împăcare istorică între națională și publicul ei. În ultimii ani și mai ales după apariția Arenei Naționale, am tot fost căutat și solicitat de diverși prieteni, amici și cunoscuți: „Mă poți ajuta cu două bilete la meciul Stelei, la finala Europa League, la finala Cupei, la, la…?!”. Comozi, trezindu-se târziu ori disperați, niciunul nu mi-a solicitat vreodată un tichet la un meci al naționalei. Nu am și nu am avut legătură cu ticketingul, dar simplu fapt că lucrez într-un domeniu conex fenomenului îi determină pe cunoscuți să apeleze. Ieri, când un prieten bun din afara Bucureștiului m-a luat prin învăluire pentru trei bilete la România – Olanda, am avut revelația asta. Că în ultimii aproape 20 de ani nimeni nu a fost atât de interesat de națională. Și asta se întâmpla înaintea meciului de azi de la Istanbul. Nu vreau, de fapt vreau J, să mă gândesc ce o să fie sâmbătă, duminică ori luni în cazul unui rezultat pozitiv cu Turcia. Am mai zis, dar repet, că înainte de puncte și șanse de calificare aceasta este miza imediată și pe termen lung. Un public căruia să îi pese de reprezentativa lui, pe care să o susțină necondiționat și, da, să o împingă efectiv în momente dificile. Vorbim dacă vreți de o identitate pe care suntem cu toții pe cale să o regăsim. Așa că, vineri și marți, independent de simpatii, de păreri și opinii, eu unul susțin necondiționat România unui Pițurcă în care, la momentul ăsta, cred doar pe alocuri. O evoluție care să mă satisfacă pe Sukru Saracoglu și eventual un egal, nu mai zic o victorie acolo, m-ar determina să uit de toate micile hachițe și încăpățânări pe care le mai are selecționerul.

România lui Raț, lui Torje, chiar a lui Marica m-a convins. Sunt curios cum se va reintegra Mutu, dar una peste alta am tresăriri pe care nu le-am mai avut de 20 de ani gândindu-mă că joacă România. Aștept încrezător încleștarea de la Istanbul și sunt aproape la fel de bucuros că am bilet la „a doua” pentru meciul cu Olanda cum eram în adolescență, când, cu zile bune înainte, făceam rost de un tichet de acces la meciurile de acasă cu Scoția, cu Belgia, cu Elveția… și la multe altele. Aaa, și prietene Dan, voi face tot posibilul să te rezolv, pentru că vreau să cred că luni îi va fi imposibil și lui Mircea Sandu să mai găsească un bilet la România – Olanda!