Înainte de meciul pe care naționala Olandei îl va susține în această seară în România, jurnaliștii batavi și-au amintit de unul dintre fotbaliștii români care impresionau în tricoul lui Ajax Amsterdam la mijlocul anilor 2000.
„Ce s-a întâmplat cu Nicolae Mitea, acea aripă micuță din România, care părea că va avea un viitor promițător în fotbal?”, se întreabă ziariștii de la cotidianul Spit Nieuws, care nu înțeleg cum a putut să dispară din fotbalul mare jucătorul care reușea să se evidențieze constant într-o echipă din care mai făceau parte nume ca Zlatan Ibrahimovic, Rafael van der Vaart, Wesley Sneijder, Steven Pienaar, John Heitinga, Maxwell sau Thomas Vermaelen!
Singura concluzie la care au ajuns batavii a fost aceea că Mitea și-a încheiat cariera la Petrolul Ploiești, echipă care l-a disponibilizat la finalul turului ediției trecute de campionat: „La doar 27 de ani, el și-a agățat ghetele în cui la o echipă necunoscută din România, Petrolul Ploiești. Deși jucătorul încă mai spera în revenirea sa, el a disputat doar 14 meciuri în ultimii cinci ani, ceea ce reprezintă aproape 0”.
Olandezii au mers mai departe cu întrebările și au ajuns până la actualul mijlocaș al lui AC Milan, Nigel de Jong, unul dintre cei mai buni prieteni ai românului în perioada Ajax. Fotbalistul batav a dezvăluit că Mitea a fost chiar la un pas de un transfer la gruparea germană Hamburger SV:
„Mitea?! Unde mai e acum? Îmi plăcea de el la Ajax și știu că își căuta un club când eu m-am transferat la Hamburg. Am încercat să-l ajut să vină aici, dar nu s-a putut. Apoi n-am mai auzit nimic de el. Era un supertip, foarte amabil. Mereu râdeam cu el la Ajax. Era și un fotbalist excelent. Avea viteză și un șut cu stângul fenomenal! Noi am ieșit campioni atunci, iar el a jucat câteva partide. E păcat ce s-a întâmplat cu el, dar așa este fotbalul, nu știi niciodată ce-ți rezervă”.
Mai mult, fizioterapeutul Pim Dord a oferit detalii necunoscute despre transferul lui Mitea în Olanda, dezvăluind faptul că mijlocașul a stat la originea transferului lui Cristian Chivu în Italia, la AS Roma: „El a făcut parte din afacerea impresarului Giovanni Becali cu AS Roma. Când Chivu a plecat în Italia, Ajax a acceptat transferul și datorită venirii lui Mitea, în care șefii aveau mare încredere. Fără el, probabil Cristi nu era lăsat să plece. Problema lui Mitea cred că a fost faptul că privea Ajaxul ca pe o rampă de lansare spre Real Madrid. A fost foarte dezamăgit când s-a accidentat la ligamentele încrucișate și a devenit foarte impacientat, cu gândul că nu va mai ajunge niciodată la clubul la care visa. Dacă ar fi avut mai multă răbdare poate ar fi evoluat altfel”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER