Are doar 18 ani, dar a fost cel mai bun cu CFR!** El este noul „pariu” al lui Hagi: „Vreau să-l arunc în luptă cu prima ocazie”

Are doar 18 ani, dar a fost cel mai bun cu CFR!** El este noul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Puștiul din poarta Viitorului a povestit pentru ProSport cum a ajuns portar și care sunt preferințele sale pe acest post.

„Cu prima ocazie, băiatul ăsta o să intre în poartă. Vreau să-l arunc în luptă!”, le mărturisea Hagi apropiaților săi încă de la începutul campionatului. Băiatul era Alexandru Buzbuchi, un portar de 18 ani fără pic de experiență. Oamenii din jurul Academiei erau sceptici și îl sfătuiau să își tempereze elanul: „Gică, ce te faci dacă nu-ți iese?”. Răspunsul venea de fiecare dată prompt și fără a fi alterat de insistența celor din jur: „Bun, dar dacă îmi iese câștigăm încă un jucător. Iar eu am încredere că o să fie bine”.

Portar din întâmplare și din inspirație

Vineri seară, la Cluj, Buzbuchi a fost titular în dauna mult mai experimentatului Andrei Vâtcă și a fost omul meciului. A avut două intervenții fantastice și, datorită lui, tânăra echipă a Viitorului a plecat de pe terenul campioanei cu trei puncte uriașe. „Am fost anunțat că voi fi titular cu o zi înainte, am avut timp să îmi potolesc emoțiile”, spune fără ocolișuri goalkeeper-ul. „Eu asta urmăream, să intru cât mai repede în poartă în Liga I. Mă bucur că mi-am ajutat echipa”, continuă Buzbuchi. Își aduce aminte că la 7 ani mergea pentru prima oară să facă fotbal într-un cadru organizat. A ajuns în poartă printr-o simplă ridicare a mâinii: „Nici în ziua de azi nu pot să-mi explic ce-a fost în capul meu”, se miră portarul. În cadrul echipei la care a început fotbalul, portarii erau aleși din întreg lotul de jucători. Nimeni nu avea, la doar 7 ani, un post fix. „Am intrat în poartă și mi-a plăcut la nebunie. Mă aruncam, apăram, eram cel mai fericit. Nu mi-a mai trebuit altceva”.

L-a pândit pe Mureșan

Înapoi la Cluj, în momentul în care Gabi Mureșan, probabil omul cu cel mai puternic șut din Liga I, se pregătește să tragă spre poarta lui Buzbuchi: „De fiecare dată când îl vedeam că se pregătește de șut, aveam o oarecare frică. Știam că trage foarte bine, dar am reușit, până la urmă, să intervin”. A urmat Kapetanos, „acolo a fost din reflex”, și tânărul portar a demonstrat că, la aproape 1,90 metri, are o calitate pe care nu mulți goalkeeperi de talia lui o au. „Îmi pare atât de bine că am făcut un meci atât de bun la debut. Dacă ar fi să îmi dau un calificativ, așa cum faceți voi la ProSport, atunci cred că am jucat de 4 stele. Sunt tânăr și mai am multe lucruri de îmbunătățit”.

Idolul de la Manchester

David De Gea este portarul său preferat, dar evită să facă o comparație directă. „El la 19 ani a câștigat Europa League, e unul dintre portarii foarte buni din Europa și va fi așa și în viitor. Mie îmi place. E înalt, are reflexe foarte bune pentru statura pe care o are și prezența sa în poartă dă încredere echipei”, explică, în detaliu, alegerea sa.

Și suspendarea de la lot

În vară, Alexandru Buzbuchi a făcut parte din lotul suspendaților de la echipa națională de U19. „Din câte știm, suntem încă suspendați, dar ni s-a spus că se vor lupta pentru a ne fi ridicate sancțiunile. Noi asta vrem, să jucăm cât mai mult. Mai ales că e vorba despre echipa națională. Practic, noi prin asta am reușit să surprindem lumea și în Liga I, prin dorința noastră de afirmare”, spune sigur pe el noul nume care vine dinspre Academia Hagi.

175 de mii de euro este cota de piață a lui Alexandru Buzbuchi conform site-ului de specialitate transfermarkt.de

„Jucam la un club foarte mic din Constanța, până un antrenor de la o altă echipă, un om care stătea cu mine în cartier, mi-a zis de proiectul Academiei Hagi. Am fost încântat când am auzit.”
Alexandru Buzbuchi, portar Viitorul Constanța

„Domnul Hagi a venit în vestiar și ne-a felicitat după acest meci. Mi-a zis că am apărat foarte bine.”
Alexandru Buzbuchi, portar Viitorul Constanța

Alături de Coman și Munteanu

În ultimele două decenii, prea puține echipe din România au avut curajul de a da credit tinerilor portari. Alături de Alexandru Buzbuchi – 18 ani, 11 luni și 2 săptămâni, pe prima scenă a fotbalului românesc au mai debutat la o vârstă atât de fragedă câțiva portari care, ulterior, au ajuns nume importante. Emilian Dolha a jucat primul său meci în prima ligă la 17 ani și 5 luni, Dani Coman a debutat la o vârstă similară cu cea a lui Buzbuchi – 18 ani și 11 luni, iar Cristi Munteanu, fostul portar de la Dinamo și Farul, a bifat prima prezență în Liga I la 3 săptămâni de la majorat.

 

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×