Rapidul a pierdut surprinzător, scor 1-2, meciul disputat pe teren propriu cu FC Brașov, iar rezultatul negativ i-a băgat pe giuleșteni în ședință.
George Copos și Ion Taban au început discuțiile cu privire la viitorul echipei imediat după meci și, cel mai probabil, Ioan Ovidiu Sabău va fi demis.
Informația a fost confirmată de Ion Taban, care a ținut să precizeze că înlocuitorul „Moțului” va fi un antrenor român: „E foarte posibil să schimbăm antrenorul până la derby-ul cu Dinamo. Nu va fi Șumudică. Va fi un antrenor român care cunoaște foarte bine echipa”, a declarat președintele Rapidului pentru ProSport.
Șumudică a dispărut subit dintr-o emisiune Imediat după meci, Marius Șumudică s-a aflat pe lista potențialilor înlocuitori, iar zvonurile au fost alimentate și mai mult de un eveniment cel puțin ciudat.
Invitat la Dolce Sport, fostul atacant al giuleștenilor a dispărut pur și simplu din emisiune la puțin timp după finalul partidei, în timul unei pauze publicitare. Șumudică i-a anunțat pe moderatori că nu se simte foarte bine.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER