Fotbalistul brazilian Juninho, care a câștigat șapte titluri de campion al Franței cu Olympique Lyon între anii 2001-2009, a primit un avertisment, vineri, pentru că nu a respectat regulamentul la un test antidoping, informează AFP.
Jucătorul de 37 de ani a fost audiat de Tribunalul Superior de Justiție Sportivă (STFDJ) pentru că a trecut pe la vestiare înainte de a merge la testul antidoping, lucru interzis de regulamentul brazilian, după meciul dintre echipa sa, Vasco de Gama și Ponte Preta.
El a fost supus apoi unui test care s-a dovedit negativ. El risca o sancțiune maximă de doi ani.
Un alt jucător brazilian, Ricardo Bema, de la Fluminense, a fost audiat pentru fapte identice și a primit tot un avertisment.
Cluburile celor doi jucători au fost amendate cu câte 1.150 de euro. Acestora li s-a reproșat că nu și-au informat jucătorii în privința procedurilor antidoping în vigoare. În schimb, STFDJ a apreciat că nu există niciun motiv de a-i suspecta pe jucători că au vrut să scape de control sau să altereze rezultatul.
Juninho a explicat că în ziua controlului era grăbit, deoarece trebuie să ajungă la o cursă aeriană și s-a dus în vestiar pentru a-și recupera geanta, iar apoi s-a supus controlului.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER