Zinedine Zidane este, poate, cel mai important jucător francez din toate timpurile, cu el în teren „cocoșii” reușind să cucerească trofeul Cupei Mondiale din 1998 și pe cel european în 2000. De aceea, ridicarea unei statui a fostului internațional nu ar fi fost deloc un gest deplasat din partea nimănui, însă imaginația unora s-a dovedit fără limite. Aparent, momentul de tristă amintire când Zidane l-a lovit cu capul în piept pe Marco Materazzi în timpul finalei Campionatului Mondial din 2006, s-a dovedit a fi unul demn de o statuie.
Monumentul a fost amplasat în fața Muzeului Pompidou, însă reacțiile generale nu au fost dintre cele mai bune. Deși responsabilitatea nu îi aparțone, mai multe persoane i-au trimis lui Zidane mai multe scrisori deschise în aceste zile, pentru a-i cere acestuia să solicite mutarea statuii. Motivația acestora a fost că obiectul de artă nu face altceva decât „să folosească într-un mod negativ imaginea fostului mare fotbalist, amintind de unul dintre momentele deplorabile ale carierei lui”.
Zinedine Zidane s-a retras din activitate după finala Campionatului Mondial din 2006, pierdută de francezi la penalty-uri în fața Italiei. Atunci, „Zizou” a fost eliminat după un clinci cu Materazzi, căruia nu s-a putut abține să nu-i aplice un cap în piept.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER