Cyril Thereau nu uită perioada petrecută la Steaua și vorbește de fiecare dat la superlativ despre perioada pe care a petrecut-o în fotbalul românesc. Într-un interviu acordat celor de la goal.com, ediția de Italia, atacantul francez spune că perioada petrecută în Ghencea a fost cea mai bună din cariera sa.
Atacantul lui Chievo susține că Steaua l-a ajutat să crească și este una dintre cele mai importante borne din cariera sa.
„Experiențele din Belgia și România au fost foarte utile pentru cariera mea, dar cred că la Steaua a fost cel mai bun sezon al meu. Visul meu este să joc la națională, dar știu că pentru acest lucru cred că ar trebui să mă întorc să joc în Franța. Știu că e foarte dificil, dar nu imposibil. La 29 de ani, acest sezon este crucial pentru mine. Vreau să joc bine la Chivep, să-mi ating obiectivele, să am continuitate…sunt convins că voi avea șansa mea”, a declarat Cyril Thereau pentru goal.com, ediția de Italia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER