George Copos a ajuns la o înțelegere cu Ioan Ovidiu Sabău în ceea ce privește clauza de reziliere pe care antrenorul ar fi trebuit s-o încaseze de la patronul giuleștean în urma demiterii.
Conform contractului, „Moțul” ar fi trebuit să încaseze 350.000 de euro pentru rezilierea unilaterală a acordului, însă acesta a renunțat la clauză după o discuție purtată miercuri cu patronul Rapidului.
Copos a confirmat pentru ProSport faptul că înțelegerea cu Sabău a fost reziliată pe cale amiabilă și că tehnicianul mai solicită în prezent doar achitarea salariilor restante pe ultimele trei luni, adică aproximativ 40.000 de euro.
„Așa cum am spus, mi-am ținut cuvântul și nu am cerut daune pentru că am fost demis. Am bătut palma cu domnul Copos și îmi va plăti doar perioada în care am lucrat pentru Rapid, adică trei luni de zile. Eu nu am fost dorit în Giulești de la început. O parte a suporterilor și l-a dorit pe Șumudică, este normal, el fiind apropiat de ei. eu nu am nimic cu Șumi, am fost colegi de cameră, îl respect foarte mult. În plus, și rezultatele i-au ‘ajutat’ să mă conteste, dar niciodată nu le voi purta respect celor care au stat în spatele băncii și m-au înjurat tot timpul, îi respect doar pe cei care au susținut echipa și au fost alături de noi. Această echipă a fost afectată de un asemenea comportament. Sunt foarte mulți suporteri dezamăgiți de o astfel de atitudine. Un antrenor trebuie să aibă timp, răbdare și să fie susținut. Nu publicul trebuie să decidă, ci patronul. Nu fanii trebuie să schimbe ceva la echipă, ci doar cel care plătește”, a spus Sabău pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER