CSM Târgoviște a pierdut dramatic meciul de debut din grupa B a Euroligii baschetului feminin, 75-76 cu Famila Schio. Italiencele au marcat coșul victoriei cu patru secunde înainte de final, de la trei puncte.
Campioana României a fost învinsă de o echipă care în sezonul trecut a ajuns între cele mai bune opt combatante ale continentului.
CSM Târgoviște a resimțit din plin șocul debutului într-o competiție precum Euroliga. A jucat de la egal la egal cu una din echipele de top ale întrecerii, Famila Schio (Italia), dar a plătit tributul specific unei grupări lipsite de experiență într-o Ligă a Campionilor. Iar „necazul” a venit atunci când lumea i-a fost mai dragă, în ultimele secvențe ale întâlnirii. Multinaționala adunată sub Turnul Chindiei a trăit senzația unei prime victorii istorice în Euroligă, dar a fost adusă cu picioarele pe pământ cu patru secunde înainte de final. La 75-73, Famila Schio a căutat cu disperare coșul de două puncte pentru a restabili egalitatea și a trimite meciul în prelungiri, a ratat o primă aruncare, dar mingea a ajuns la Macchi, care a punctat din afara semicercului. Adică peste ce și-a propus formația italiană la ultima fază a timpului regulamentar. În timpul rămas la dispoziție, CSM Târgoviște n-a mai avut prea multe soluții pentru a furniza surpriza, un eventual coș al victoriei fiind realizat după ce sirena sălii a anunțat finalul partidei.
„Operație reușită, pacientul mort” Până la acel moment dramatic, formația dâmbovițeană a arătat potențial pentru Euroligă, dar și faptul că o serie întreagă de jucătoare adunate din întreaga lume mai are nevoie de timp pentru a realiza un team „legat”. Letona Elina Babkina a arătat calități certe de „dirijor”, oferind șase assist-uri coechipierelor, Tikhonenko (Kazakhstan) a câștigat multe dueluri sub panou, iar americanca Robbins a făcut nu mai puțin de 12 recuperări. Punctul lui Achile au fost însă aruncările libere, capitol la care procentajul a fost de sub 50%. Un aspect care l-a suprins până și pe antrenorul grec al formației CSM Târgoviște, George Dikeoulakos: „Operație reușită, pacientul mort. Am făcut un meci bun, dar ne-a lipsit norocul. Nu înțeleg cu am înscris Macchi la ultima fază. Mă îngrijorează procentajul de la libere”. CSM Târgoviște a ratat de 11 ori de la linia de fault, de multe ori în situații cheie. În ciuda acestui un succes, nimic nu este încheiat pentru campioana României, în condițiile în care în faza următoare se califică patru din cele șapte echipe. Lucrurile pot lua o altă turnură încă de săptămâna viitoare, când CSM va juca la Istanbul cu Fenerbahce.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER