În fine, o veste bună și din Vest. Din fotbalul adevărat, vorba lui nea Vanea. Standard i-a pus în brațe lui Rednic biciul și hățurile unei echipe care orbecăie prin mijlocul clasamentului belgian. Până acum, atunci când aducea cineva discuția despre antrenorii noștri, de regulă știrile țâșneau fie de lângă sondele din Golf, fie din apropierea celor azere. Câteodată și din Cipru. Fără Boloni, n-am prea avut nimic nou de pe frontul de Vest.
De acasă însă lucrurile se văd exact pe dos. La talk-show-urile noastre sportive nu poți decât să te crucești. Dacă îi auzi trăncănind grav, adânc pe tehnicienii noștri poți să bagi mâna în foc că-i au la degetul mic pe alde Mourinho sau pe Wenger. Zici că le știu pe toate precum oamenii mari. Ei sunt buni, dar, ghinion, nu-i vede nimeni. Da, nu i-a căutat nimeni vreodată, exceptându-i pe cei care mai au câte o pilă la un ziar pentru o știre de două rânduri. Știre de o zi după care așteaptă bineînțeles provincia. Bunăoară, toți se mai rotesc o dată și încă o dată prin campionatul de acasă, unde cu doar trei victorii la rând poți sălta de pe locul 10 până pe podium. Nu are ce să te mai mire atâta vreme cât, de vreo trei ani încoace, Șumudică e o prezență constantă pe toate listele. La Astra, la Rapid, la Brașov, la Vaslui, pretutindeni. Pe vremuri, în campionatul în care antrenau Ienei, Lucescu-senior, Gicu Constantin-Profesorul sau Jackie Ionescu Șumi n-ar fi avut loc nici pe banca echipei de tineret-rezerve. Inclusiv la Rapid. A văzut că lui Dan Petrescu i-a mers bine mersi cât a făcut pe nebunul la Urziceni și l-a copiat. Paranteză deschisă: visul lui Dan Petrescu a rămas să antreneze în Anglia. Chiar pe Chelsea. După doar câteva imagini de la un meci, vă imaginați cumva că pe electrocutatul de pe banca lui Dinamo Moscova l-ar mai putea căuta cineva de la Crystal ori de la Stoke? Din toată maimuțăreala lui Dan Petrescu din Rusia nu lipsește decât sărutul pe fruntea vreunui Teo Crăciunescu de-al locului… Paranteză închisă.
Prin contrast cu toate evadările obișnuite către Cipru, Golf, oriunde către Est, Rednic rămâne subiectul zilei. A primit un telefon din Vest. Azi nici nu mai contează cât va rezista Rednic la Standard. Prinde Crăciunul, stă până la vară? Azi, Rednic e o știre din fotbalul adevărat, vorba lui nea Vanea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER