Becali nu și-a mai plătit jucătorii din august!** INCREDIBIL: unde s-au dus banii de la UEFA și cum a fost mințit forul continental

Becali nu și-a mai plătit jucătorii din august!** INCREDIBIL: unde s-au dus banii de la UEFA și cum a fost mințit forul continental
  • Publicat:
  • Actualizat:

Câștigă AICI 10 bilete la Derby de România! Hai să arătăm că Național Arena e PREA MICĂ‚ pentru un Steaua – Dinamo!

*Gigi Becali nu și-a mai plătit fotbaliștii de pe 10 august 2012. Banii primiți de la forul fotbalistic european sunt investiți în renovarea lăcașurilor sfinte și în campania electorală

*Patronul Stelei a trimis un raport fals la UEFA în care se precizează că fotbaliștii sunt cu banii la zi

*Doar preferații lui Becali au încasat primele de 10.000 de euro pentru victoriile cu Rapid, Petrolul și CFR Cluj și egalul cu Pandurii

Într-o serie de articole apărute în ultimele luni în ProSport se arată cum Steaua se autofinanțează și chiar obține profit. Suporterii au adus aproape trei milioane de euro din bilete în acest început de sezon, iar UEFA a premiat Steaua pentru startul din Europa League cu 1,3 milioane de euro. Însă banii nu au ajuns la cei care au făcut posibilă performanța: fotbaliștii! Chiricheș, Bourceanu și colegii lor nu au mai primit salariile de 86 de zile, aproape trei luni, iar săptămâna viitoare Steaua se poate vedea într-o situație dezastruoasă. Toți titularii vor putea depune memorii pentru a deveni jucători liberi de contract!

Ajută bisericile din sectorul 6

Ghinionul fotbaliștilor Stelei este că și-au ales un moment prost pentru a face performanță. În această toamnă, Gigi Becali candidează pe listele USL pentru obținerea unui loc în Parlamentul României, iar acțiunea nu este una ieftină. „Am vorbit cu mai multe biserici din sectorul 6 și am întrebat cât i-ar costa renovarea. Le-am spus să‑mi trimită facturile la Palat, mă ocup eu de tot!”, și-a mărturisit latifundiarul la Realitatea TV intențiile nobile cu iz de campanie. Răpus de cheltuielile mari presupuse de candidatură, Becali a neglijat complet remunerarea fotbaliștilor. Singurii bani primiți de la startul sezonului și până acum au fost câteva mii de euro, luați doar de titulari, pentru calificarea în grupele Europa League, plus primele pentru cele zece puncte din meciurile cu Rapid, Petrolul, CFR Cluj și Pandurii. „Le-a zis că le dă 20.000 de euro de căciulă pentru seria aia bună, apoi a coborât la 10.000. Problema e că doar preferații lui au pus mâna pe bani, restul nu”, a mărturisit o sursă din interiorul clubului.

„Nu există restanțe!”, minciuna către UEFA

Reglementată strict de forul fotbalistic superm din Europa, problema legată de plata fotbaliștilor a fost „driblată” de Becali. Regulamentul UEFA de licențiere prevede ca până la 30 septembrie cluburile care participă în cupele europene trebuie să facă dovada că nu au restanțe financiare către angajați. Astfel, săptămâna trecută, cu o întârziere de o lună, în vestiar a circulat o foaie pe care jucătorii și-au pus semnăturile. Potrivit actului, care a fost apoi trimis către UEFA, fotbaliștii declarau că nu există restanțe salariale. În schimbul bunăvoințeli lor, roș-albaștrii au primit promisiunea că vor fi plătiți „cât de curând”.

Nu numai fotbaliștii suferă de pe urma neplății salariilor. Angajații clubului Steaua sunt în aceeași situație, în unele cazuri întârzierile fiind și de șase luni

250.000 de euro este suma lunară pe care Gigi Becali trebuie să o plătească pentru salariile jucătorilor Stelei

15.000 de euro lunar este cel mai mare salariu plătit de Becali la Steaua și îi aparține lui Ciprian Tătărușanu

1.000 de euro a fost cea mai mică primă încasată de un junior al Stelei pentru calificarea echipei în Europa League

LPF reglementează „după ureche”

Poziția UEFA în ceea ce privește plata salariilor către fotbaliști este extrem de clară. Până în 2008, perioada după care jucătorii puteau depune memorii pentru a deveni liberi era de 30 de zile. Din 2009, momentul intrării în criză, perioada s-a mărit la 60 de zile, însă din 2011 s-a revenit la 30. În ciuda acestui fapt, la noi lucrurile stau altfel. Adunarea Generală a LPF, acolo unde au votat președinții de club, a stabilit ca „perioada de grație” a cluburilor să dureze 90 de zile.

Cristian Scutariu / Redactor
Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Președintele Federației din Kosovo a rostit opt cuvinte, după abandonarea meciului de pe Arena Națională
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo!
Marian Iancu are un verdict surprinzător asupra scorului dictat de UEFA la România - Kosovo! "Comisia reţine ce am făcut.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut…
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
SOARELE ar putea avea o altă COMPOZIȚIE decât se credea până acum!
Avertisment oficial pentru clienții cu cont și card la Banca Transilvania: Rămâneți fără bani!
Avertisment oficial pentru clienții cu cont și card la Banca Transilvania: Rămâneți fără bani!
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Adevărul despre incidentele de la România-Kosovo! A fost filmat momentul
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Jake Paul îl învinge pe Mike Tyson prin decizie unanimă
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea de suferit
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai Stoichiţă asigură că România nu va avea…
×