După o primă repriză încheiată de Steaua în dezavantaj, scor 0-1, Laurențiu Reghecamf a încercat să schimbe cursul jocului imediat după pauză.
Înainte de startul reprizei pe teren a intrat Mihai Costea, în locul apaticului Stefan Nikolic, iar șapte minute mai târziu a lăsat clar să se înțeleagă să renunță total la defensivă: de pe teren a ieșit Georgievski, în locul său fiind trimis Adi Popa. După această schimbare, Adi Popa i-a luat locul lui Alex Chipciu în banda dreaptă, în timp ce mijlocașul venit de la Brașov a coborât puțin în teren.
Schimbarea e similară cu cea făcută în meciul Stelei cu Copenhaga. Atunci, Chipciu a intrat pe teren în repriza secundă, în locul lui Gabi Matei și a făcut cuplu în banda dreaptă tot cu Adi Popa. Atunci, mutarea a dat rezultate, iar Steaua a înscris golul victoriei după o fază pornită din flancul drept.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER