Steaua s-a impus în derby-ul cu Dinamo, scor 3-1, însă „câinii” acuză vehement arbitrajul lui Alexandre Boucaut, pe care îl consideră responsabil de neacordarea a două penalty-uri pentru echipa lor.
Nu numai cei de la Dinamo au acuzat grav prestația belgianului. Adrian Porumboiu, arbitrul român care a condus cele mai multe derby-uri între Steaua și Dinamo, s-a îngrozit de ce a văzut în meciul de aseară.
Finanțatorul Vasluiului îl critică dur pe belgian pentru greșeala incredibilă de a nu acorda penalty pentru Dinamo în mintul 80 la faultul lui Chipciu asupra lui Cosmin Matei.
„Arbitrul are lacune serioase. Și cum alerga, și gestica. Are o gestică de coregraf. Penalty-ul acela din minutul 80 a fost atât de clar încât nici nu trebuia să fii la meci ca să-l vezi. Trebuia să acorde 11 metri și eliminare pentru jucătorul Stelei. E inexplicabil pentru un arbitru cu ecuson FIFA. Te îngrozește! Acest arbitru este cel mai prost exemplu pentru arbitrii români.
Eu am susținut mereu aducerea arbitrilor străini, dar după ce am văzut în ce hal a putut să arbitreze acest belgian, mi-am schimbat total părerea. Nici un român de pe lista FIFA nu comitea aceste greșeli”, a spus Adrian Porumboiu la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER