Meciul celor care nu îl văd!** ProSport a petrecut toată ziua derby-ului Steaua – Dinamo alături de Jandarmerie: cum tratează cel mai periculos meci al Ligii 1

ProSport a petrecut toată ziua derby-ului Steaua – Dinamo alături de Jandarmerie, pentru a observa modul în care aceasta tratează cel mai periculos meci al campionatului

Derby-ul campionatului a decurs fără incidente majore. Doar 8 suporteri au fost reținuți înainte de meci

În Centrul de Comandă de la Național Arena, 130 de camere îi supraveghează non-stop pe spectatori

– Ei nu înțeleg că nimeni nu e deasupra legii. Că nu poți fenta ceea ce scrie în lege, n-ai cum!
– Bun, dar, de exemplu, legea antiviolență are multe carențe.
– Dar n-am făcut-o noi. Jandarmii se ocupă doar de aplicarea ei.

Omul îmbrăcat în uniformă și reporterul discută la capătul gangului interminabil care leagă Șoseaua Alexandria de unitatea Jandarmeriei. E ziua în care se joacă Steaua – Dinamo, iar geaca îmbrăcată conform calendarului și nu termometrului începe să ardă. Lași buletinul în baraca din dreptul barierei, semnezi și îți vezi de drum. Din urmă te ajunge un sfat. Sau o glumă. „Să luați și câte o cască de la băieții noștri dacă mergeți cu ei”. Întorci capul în viteză și vezi zâmbetul: „Bună gluma…”.

Bocancii și echipamentul de șapte kile

700 de jandarmi au fost chemați să se ocupe de Steaua – Dinamo. Aproape jumătate dintre ei urmează să plece de la unitatea din apropierea Penitenciarului Rahova. Încerci să crezi informația, dar singura uniformă întâlnită rămâne cea de la intrare. Mergi mai departe și două TAB-uri în deja cunoscutul bleu învechit apar de parcă ar fi fost abandonate acolo. Sunt în ton cu imaginea generală, una complet diferită de cea pe care mintea a avut grijă să ți-o formeze cu mult timp înainte de a ajunge la destinație.

„Băi, vă dăm trei diseară, o să vezi!”. În sfârșit! Din două dintre încăperile unității încep să iasă și oamenii. Unul se sprijină de o bancă pentru a-și lega echipamentul de protecție pentru picioare, altul se încheie greoi la vestă. „Are aproape șapte kilograme tot echipamentul. Plus cască, plus lanternă, plus cătușe… mai pune tu”. Jandarmii spun că senzația pe care o au după ce dau jos uniforma de intervenție este similară cu cea pe care o ai atunci când scoți din picioare clăparii de ski. „Parcă plutești, ești mai ușor. Mă-nțelegi?”, explică unul în timp ce își aranjează cătușele.

Finala Europa League ca reper

Pe lângă un gard viu sunt parcate cinci dube albastre și alte patru TAB-uri. Bărbații încep să care echipamentul spre mașini. Tuburi de gaze, garduri și niște cutii în care nu prea poți să-ți dai seama ce ar putea să fie. Înfrânezi curiozitatea și te pierzi în gradele aruncate în jurul tău. Locotenent în stânga, comandant în dreapta. Inutil încerci să le asociezi cu vreo figură. Bocancii încep să se audă într-o singură direcție, iar toți oamenii în uniformă se îndreaptă spre platoul de beton de lângă sala de sport cu pereți verzi. Țigările se sting în grabă. Urmează instructajul.

„E o chestie mai mult formală, pentru că oamenii ăștia știu foarte bine ce au de făcut”. Cauți o urmă de emoție sau vreun rid rătăcit pe față. Urmează totuși un meci de risc maxim: „Grad ridicat de risc, nu maxim”, ești corectat imediat. „Termenul ăsta e inventat de voi, de jurnaliști, noi folosim «redus», «mediu» și «ridicat»”. Oamenii în uniformă iau poziția de drepți. Ordinea e perfectă, printre rânduri vezi din capăt în capăt. În fața lor apare un tip cu fața rotundă, omul care conduce batalionul 4 al Jandarmeriei. Un „Să trăiți!” scurt din 200 de piepturi care face pământul să tremure sub tine. Un fel de strigăt de galerie înainte de întâlnirea cu galeriile.

„Domnilor, am avut meciul Atletico Madrid – Athletic Bilbao, ne-am concentrat și totul a ieșit perfect”, spune bărbatul. Aparent, finala Europa League rămâne meciul perfect în viziunea jandarmilor. „Acum avem un nou meci important și trebuie să iasă la fel. Această partidă este un spectacol și noi trebuie să asigurăm liniștea și ordinea. Vă rog să țineți cont că veți întâlni oameni care vin pentru prima dată pe stadion. Vreau să dați dovadă de discernământ atunci când luați o măsură”, curge discursul comandantului. Nimeni nu mișcă, nimeni nu respiră.

Bastonul Desfigurel Mutrea

Rândurile se rup și bărbații se îndreaptă spre mașini. Urcă în TAB-uri și în dube. Se aprinde un girofar. Urci și tu și te simți precum un claustrofob captiv într-o debara. Cu echipamentul pe ei și la câțiva centimetri de tine, jandarmii par niște cyborgi cu chip uman. „Hai, băi, băieți, că mai mult decât să se întâmple ceva nasol n-are ce să fie”, e ultimul lucru pe care îl auzi înainte ca ușa dubei să se închidă. E întuneric și doar prin folia desprinsă de pe geamuri se strecoară puțină lumină. Nimeni nu vorbește despre meci, deși direcția e Național Arena și până la Steaua – Dinamo mai sunt patru ore și jumătate. Apare din nou acea relaxare enervantă pe care nu poți să ți-o explici. „Oamenii ăștia au primit pietre-n cap pe la Universitate, că ăsta a fost cel mai grav eveniment din ultima vreme, au nu știu câte meciuri de genul ăsta. Ce emoții să mai aibă?”, ești lămurit imediat și le dai dreptate.
„Hai să vă zic una bună!”, se aude de lângă tine. În față, pe scaunul din dreapta șoferului se dau indicații: „Să fie oameni la metrou și să țineți mereu legătura între voi”. „La prima mea acțiune, singurul lucru primit în dotare a fost un baston. Când mă uit pe el, ce credeți că scria? «Desfigurel Mutrea» băi, băiatule!”, se aude printre hohotele de râs. Timpul trece mai repede cu astfel de momente.

Dinamoviștii și poveștile cu polonezi

La stadion, începe controlul bannerelor celor de la Dinamo. Fiecare bucată de pânză e scoasă și arătată Jandarmeriei. Echipajele au înconjurat stadionul, iar zgomotul produs de gardurile ce intră în contact cu asfaltul alcătuiește, de unul singur, fundalul sonor. Monoton și pustiu. „Acum așteptăm!”.

Cele mai mari emoții sunt în dreptul peluzei nord, acolo unde vor sta ultrașii lui Dinamo. Toți par să se aștepte la probleme și, ca un făcut, ele apar. „Un grup de steliști a atacat coloana fanilor dinamoviști”, auzi în stație. Opt suporteri reținuți și duși la secție. Bilanț bun până la începerea meciului. Suporterii dinamoviști se apropie de stadion și sunt controlați minuțios la porți. Se aruncă priviri pline de ură, ca de fiecare dată. „Să stea liniștiți, că nu e nimic special acum”, spune unul. „Cel mai dur control a fost când au venit ăia de la Varșovia. Știam că sunt răi și am luat toate măsurile. Am pus filtre și pe autostradă”, compară imediat altul cele două situații.

Big Brother din stadion

Grupurile de jandarmi încep să simtă meciul prin vuietul tribunelor. În funcție de simpatii, interpretează și zgomotul galeriilor. „Ă‚știa sunt ai noștri! V-am zis că azi vă batem de vă suna apa-n cap!”, entuziasmează golul lui Alexe. Momentele moarte trec mai ușor cu ajutorul stației: „Cum joacă, mă, ăștia?”. Nu sunt discuții tactice, nici n-ar avea cum să fie. E doar un chin alinat de sunete.

Imaginea lor e prinsă și în monitoarele din Centrul de Comandă, locul în care stau cele 130 de camere de supraveghere din Național Arena. De acolo se vede tot: și freamătul jandarmilor de afară, și agitația de pe chipul suporterilor. Cele zece plasme cu doisprezece ferestre fiecare par insuficiente pentru emoțiile din derby. Indiferent dacă oamenii poarta uniformă sau nu.