Steaua merge în Norvegia pentru victoria care îi poate aduce calificarea în primăvara europeană. Steaua are însă probleme înaintea meciului din Europa League. Reghecampf a declarat că Nikolic are ceva probleme după o accidentare de la meciul cu Dinamo, dar anunță și posibila pierdere a altui jucător: „Cred că e o accidentare gravă”
Nikolic, out cu Molde?
„Nu avem probleme de lot, avem o problemă mică cu Nikolic, care a fost călcat la meciul cu Dinamo și are o problemă la o unghie. S-a antrenat separat, dar sperăm să fie bine la ora meciului cu Molde. E chiar foarte bine ca Molde să joace cu prima echipă. Dacă ei vor pierde acest meci, au șanse foarte mici să se califice”, a declarat Reghecampf la gsptv.
Reghe: „Vor fi surprize în echipa noastră” „E un meci foarte important, o să apară câteva surprize și în echipa noastră, dar cei care vor intra vor face față. Nu știu deocamdată cum vom juca, știu doar că vor fi câteva schimbări„, a mai spus antrenorul.
Matei s-a reaccidentat: „Cred că e ceva grav”
„Până în iarnă mai avem câteva meciuri de jucat, avem nevoie de toți jucătorii. Gabi Matei este accidentat, l-am chemat la echipă și s-a accidentat la antrenamentul de luni. Cred că este vorba despre o accidentare mai gravă, așteptăm să facă un RMN, are o problemă tot la genunchi, cred că a recidivat, dar încă nu știm ce se întâmplă, așteptăm”, a mai spus antrenorul Stelei.
Reghe dezvăluie o discuție cu Becali: „I-am spus că vreau 15 puncte distanță de locul doi în iarnă”
„Dacă era un meci echilibrat și Dinamo era aproape de noi, atunci puteam să spunem că au pierdut meciul pe greșeli de arbitraj. Cu Dinamo am avut posesie 69 la sută, nu mai avem ce discuta. Noi ne concentrăm foarte mult doar pe arbitraj și de aceea nu reușim să progresăm. Ce să vorbim despre CFR, sunt 13 puncte față de ei. Cei care au hotărât aducerea arbitrilor străini ar trebui să meargă până la capăt. Nu Steaua a hotărât acest lucru, ce vină avem noi că ei au greșit? Vasluiul nu mai vrea arbitri străini pentru că a jucat cu Steaua. Eu mi-am propus să avem 15 puncte față de echipă de pe locul doi în iarnă. Noi am știut acest lucru, i-am spus lui Gigi Becali când am venit„, a mai spus antrenorul Stelei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER