„Va fi un meci pe viață și pe moarte împotriva Rapidului!”** Planurile imediate ale lui Șumudică la „U” Cluj

  • Publicat:
  • Actualizat:

Imediat după ce Călin și Gheorghiță Bultoc au ajuns la o înțelegere cu Florian Walter pentru preluarea „Universității” Cluj, noii proprietari au rezolvat și problema antrenorului.

Așa cum ProSport a scris în ediția tipărită de ieri, în „pole position” pentru preluarea echipei se afla Marius Șumudică, iar frații Bultoc l-au convins pe acesta să semneze.

Acesta a vorbit despre noua provocare și despre obictivele care și le-a propus la „U”.

„Nu am apucat să mă odihnesc mai mult de o lună, că am avut o ofertă de la U Cluj și mi s-a părut un proiect bun și am acceptat. Am vorbit și cu reprezentanții acestui club. Ne-am înțeles, nu a fost nicio problemă. În două zile se va aduce și plata jucătorilor la zi și asta este foarte important. Este un mediu bun de lucru. Pe marea lor majoritate îi știu, i-am mai urmărit. Foarte mult a contat identitatea și tradiția acestei echipe. U Cluj este un brand, are niște suporteri minunați și trebuie ca prin jocul pe care îl faci să-i satisfaci.

Obiectivul este să aduc cât mai repede lumea la stadion și să le câștig încrederea. Acest lucru îl vom putea face când vom avea rezultate și vom juca spectaculos. Dacă la Bistrița am preluat o echipă în aceiași situație și, din 400-500 de spectatori, să aduc la stadion 4000-5000, același lucru sper să-l fac la Cluj”, a declarat Marius Șumudică la Sport Total FM.

Marius Sumudica va debuta pe banca clujenilor chiar împotriva echipei sale de suflet, Rapid, acolo unde supoerterii l-au cerut pe banca tehnică.

„Va fi un meci pe viață și pe moarte pentru că suntem în zona nisipurilor mișcătoare. Orice punct este important, mai ales că întâlnim o echipă bună. Chiar dacă au probleme organizatorice, Rapidul dispune de jucători care pot face oricând un meci foarte bun. Sâmbătă încep antrenamentele. Indiferent de rezultat, nu-mi poate fi atribuit mie. O să încerc să le transmit o parte din agresivitatea și nebunia mea.

Nu s-a pus problema să vin la Rapid și nu mă interesează ce gândeau fanii. Eu am avut această ofertă și îi respect pe oamenii de aici. Sper doar să fac treabă și nu mă gandesc la altceva”, a mai precizat Șumudică.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe 2 decembrie
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×