Steaua câștiga la scor la Constanța, iar Rusescu a fost unul dintre cei care și-au trecut numele pe tabela de marcaj. Atacantul a înscris chiar de două ori, dar nu a reușit să îl impresioneze pe Pițurcă, cel care l-a sărit iar din schema la convocari. „E foarte frumos să fim neînvinși de atâta timp”, a declarat Rusescu după meci. „Am întâlnit o echipă cu greutate din Liga I, dar am fost buni încă de la început. Am controlat partida și ne-am făcut meciul mai ușor. Ne dorim la fiecare partidă să înscriem, să practicăm un fotbal frumos și să câștigăm. Ne bucurăm că ne-am făcut fanii fericiți. Este un sentiment foarte frumos să fim neînvinși de atâta timp, de asta am muncit din vară până acum. Suntem o familie și suntem bine pregătiți, asta ne dă încredere. Mai sunt multe etape de jucat, trebuie să fim serioși în continuare, pentru că asta ne-a făcut lideri”, a spus Rusescu la Fanatik Show, pe DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER