Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de azi, scaunului lui Dario Bonetti se clatină serios, acționarii „câinilor” urmând să se întâlnească astăzi cu italianul pentru a încerca rezilierea contractului acestuia.
Ionel Augustin, una din fostele glorii ale roș-albilor, crede că principalele probleme ale lui Dinamo sunt faptul că nu mai există jucători de valoare cu experiență, pe lângă care ar putea crește jucătorii mai tineri, și lipsa de antrenamente fizice ale echipei. El critică faptul că italianul ascultă de programul propus de jucători și nu aceștia de al său.
El crede că cel mai indicat înlocuitor pentru Bonetti este Cornel Țălnar.
„Există o generație bună de copii la Dinamo, dar au găsit un climat destul de prost. Aceste promovări trebuie făcute când ai un lot valoros. Dănciulescu și Cătălin Munteanu au ajuns aproape de finalul carierei și se vede că ei nu mai pot juca la fel ca altă dată. Se vede că echipa nu este pregătită din punct de vedere fizic. Fotbalul românesc nu se aseamănă cu cel de afară. El a încercat să implementeze acea mentalitate de învingător, însă nu se fac antrenamente calumea. Bonetti scârțâie din punct de vedere al profesionalismului. Jucătorii fac programul antrenorului și nu invers cum ar trebui. Mie îmi place de Țălnar ca antrenor, cred că ar putea face ceva bun la Dinamo, el e cel mai indicat pentru că ar putea redresa corabia. El nu se abate de la pregătirea fizică.
La Dinamo nu mai există jucători de valoare. Chiar dacă există valori la centrul de copii și juniori, ei se pot pierde dacă nu se fac antrenamente cum trebuie” a spus Ionel Augustin la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER