Tehnicianul a fost aplaudat de galeria „alb-negrilor” Șumudică a gesticulat tot meciul și s-a agitat continuu pe bancă
Și la „U” Cluj, Șumudică a rămas cel pe care îl cunosc toți iubitorii fotbalului. A făcut „tranșee” în fața băncii de rezerve și s-a agitat ca un leu în cușcă, la primul meci ca antrenor al „șepcilor roșii „. Pare să fi fost adoptat rapid de galeria lui „U”, în ciuda trecutului rapidist. Și-a dat seama de asta când a auzit aplauze, chiar dacă timide, în momentul în care crainicul stadionului i-a rostit numele, la prezentarea echipelor.
A început în 4-2-3-1, aceeași formulă cu care erau obișnuiți jucătorii lui „U”, încă de pe vremea lui Dulca, dar le-a cerut în permanență noilor săi elevi să facă presing, pornind de multe ori în sprint, alături de ei. Doar cinci minute de liniște A stat calm doar în primele cinci minute, apoi a devenit ca un leu în cușcă. A urlat din răsputeri, și-a pus mânile în cap la greșelile individuale și a pornit de mai multe ori amenințător spre arbitrii, când deciziile acestora nu i-au convenit.
Cel mai mult s-a supărat pe Vasile Gheorghe, când acesta a trimis aiurea după o recuperare la mijlocul terenului. Atunci a aruncat de pământ cu sticla de apă ce o avea în mână.
CFR Se mărește „lista neagră” Antrenorul Paulo Sergio a mai adăugat nume noi pe lista cu disponibilizați, din iarnă de la CFR. Dacă inițial Mincă, Diogo, Rada, Hora, Celestino, Martinez, Kivuvu, Nicoară și Panin erau cei cărora li se pregăteau bagajele, meciul cu Galatasaray l-a făcut pe Sergio să-și pună semne de întrebare și legate de eficiența lui Godemeche, Luiz Alberto sau Diogo Valente. (Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN)
GAZ METAN Cristi Pustai mai stă cu Rapid și Petrolul Cristian Pustai rămâne în continuare la Mediaș, chiar dacă echipa sa a pierdut acasă în ultima etapă cu CSMS Iași. Deși a anunțat după meci că ar putea pleca, iar oficialii au început să studieze pistele Munteanu, Pelici și Sabău, „Profesorul” a mai primit un vot de încredere din partea finanțatorilor. El va trebui însă să bată pe Rapid și Petrolul. (Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN) FC BRAȘOV Szabo revine pe banca ardelenilor Sorin Cîrțu și-a depus ieri cererea de demisie pe masa conducerii clubului, iar oficialii de la FC Brașov au acceptat-o pe loc. În locul lui, pe banca ardelenilor va reveni Adrian Szabo, acesta pregătind echipa timp de cîteva etape și înaintea instalării lui Sorin Cîrțu. „Nu-l mai puteam ține pe Cîrțu. E mai bine că a plecat”, a spus patronul Ioan Niculae. (Mircea DOMINTE)
CS SEVERIN Moutinho:”Vrem un punct cu Steaua„ Remiza cu Pandurii, de la Târgu Jiu (2-2), și victoria de acasă cu Gloria (1-0) le-au redat încrederea celor de la CS Turnu Severin înaintea jocului de duminică, cu Steaua, din Ghencea. „Știm ce poate Steaua, dar nu mergem în Ghencea să luăm multe goluri. Vrem un punct. Știm că va fi greu, dar nu e imposibil”, a spus portughezul Hugo Moutinho. (Mircea OGLINDOIU)
OȚELUL Cucu, Cârjă, Iorga și Sipovici, amendați Fiecare înfrângere pe care Oțelul o va suferi va aduce de la sine și amenzi usturătoare pentru jucătorii gălățeni. Este ultima regulă impusă de șefi, iar printre cei care au simțit deja pedeapsa se numără Cucu, Cârjă, Iorga și Sipovic. Toți patru au gafat în partida cu Ceahlăul (1-4) și au fost penalizați, iar decizia are menirea de a evita pe viitor astfel de eșecuri. (Corina MLĂ‚DINOIU) WWW.LIGA2.RO Valeriu Bordeanu s-a retras! Valeriu Bordeanu (36 de ani) a postat următorul mesaj pe pagina personală de Facebook: „Cea mai grea zi din viața mea, o trăiesc astăzi (n.r. – ieri)”. Practic, acesta a anunțat că a decis să pună capăt carierei de fotbalist, el activând ultima dată la FC Botoșani, echipă unde va rămâne ca antrenor secund. Bordeanu a evoluat la Steaua, Dinamo și Rapid, Urziceni, Craiova, Ceahlăul, Poli Iași, FCM Bacău și Kuban Krasnodar.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER