*Magnus Wolff Eikrem, mijlocașul lui Molde, a avut o reacție extremă când a aflat că formația sa este matematic campioană.
Tactica lui Ole Gunnar Solskjaer a dat rezultate. După ce și-a protejat cei mai buni jucători în dubla cu Steaua, formația norvegiană a reușit să își adjudece pentru a doua oară în istorie titlul, cu o etapă înainte de final.
Molde a câștigat în weekend, pe teren propriu, contra lui Honefoss, dar avea nevoie de un rezultat favorabil în disputa dintre Sandnes Ulf și Strømsgodset, principala contracandidată la titlu a adversarei Stelei din Europa League. Și de această dată fostul vârf al lui Manchester United a adoptat o strategie bine pusă la punct, astfel încât jucătorii săi să nu știe în vreun moment ce scor este în cealaltă partidă și să rămână 100% concentrați pe meciul pe care ei îl dispută.
Astfel, după ce arbitrul a fluierat finalul meciului de pe Aker Stadion, niciunul dintre fotbaliștii lui Molde nu știau dacă au motive de bucurie sau nu. Primul care l-a anunțat pe Magnus Wolff Eikrem, unul dintre cei mai importanți jucători ai lui Molde, a fost reporterul televiziunii care a transmis meciul. Anunțul a provocat o descărcare emoțională extrem de puternică din partea fotbalistului care a trecut și pe la Man United în perioada 2009-2011, reacția sa fiind preluată de cele mai multe dintre televiziunile din Europa
Vezi mai jos faza în cauză
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER