Etapa aceasta ar putea aduce o schimbare de peisaj la Gaz Metan, echipa cu cel mai longeiv antrenor din Liga I – Cristi Pustai – care este la Mediaș de 5 ani și 8 luni. Gigi Mulțescu l-ar putea înlocui. Gaz Metan este departe de forma pe care o trimitea acum două sezoane în Europa League. A fost apogeul carierei lui Cristi Pustai, care însă n-a mai reușit să-și motiveze jucătorii, iar anul trecut a terminat pe 13. Același pe care-l ocupă și-n această ediție. Mulți îl consideră în continuare pe Cristi Pustai un antrenor foarte bun, dar dau vina pe blazare și cred că jucătorii au nevoie de un șoc.
Sezonul slab făcut de medieșeni până acum i-a făcut și pe șefii clubului să ajungă la concluzia că este nevoie de o schimbare pe banca tehnică. Oficialii clubului au deschis negocierile cu Gigi Mulțescu, ultima dată la Astra Ploiești, unul dintre cei mai buni antrenori din acest an calendaristic.
Fără angajament, acesta pare tentat de o aventură la Gaz Metan. Totul ține de ce va face Gazul luni, contra Rapidului, o altă echipă aflată în suferință. Dacă „Profesorul” Pustai va reuși să-și trezească jucătorii, aduci conducerea îi va da șansa să continue.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER