Ion Țiriac ar putea să investească la Hertha Berlin, susține publicația Berliner Kurier. Omul de afaceri român a fost văzut în tribune la partida cu St. Pauli, iar nemții au dat drumul la speculații. Mai ales că Țiriac a stat lângă Werner Gegenbauer (președintele Herthei), Schiller Ingo (directorul economic) și Ottow Michael (membru al Consiliului de Administrație).
„Este greu de crezut că Ion Țiriac a venit la Berlin doar ca să vadă un meci de liga a doua. El este un tip foarte inteligent, care nu face lucrurile la întâmplare. Iar fanii Herthei, după cum știți prea bine, au căutat în ultimii ani un investitor care să conecteze viziunea despre fotbal cu capitalul german”, scriu jurnaliștii de la publicația citată.
Cei de la Berliner Kurier susțin că Ion Țiriac ar putea fi investitorul care ar putea repune Hertha pe harta celor mai importante echipe din Germania.
Înființată în 1892, Hertha Berlin este una dintre cele mai importante echipe din Germania. Are două titluri în palmares și două Cupe ale Germania, însă în prezent clubul se află în 2.Bundesliga. Hertha a retrogradat în sezonul trecut, dar acum se află pe locul 2 în liga a doua, cu șanse reale la promovare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER