Dispută la Real Madrid între Florentino Perez și Jose Mourinho. Deranjat de faptul că echipa și-a pierdut din prestanță atât în campionat, cât și în competițiile interne, iar adversarii de la Barcelona sunt deseori favorizați de arbitri și oficiali tocmai pentru că nu există o persoană care să susțină cauzele clubului, tehnicianul portughez îl vrea pe Fernando Hierro în staff.
Mai precis, Mourinho îl vrea pe fostul căpitan al madrilenilor pentru a fi ofițerul de presă al echipei și pentru a purta „războaiele” cu rivalii la nivel declarativ. Hierro, care are în spate o carieră impresionantă, este bine văzut și respectat atât de liga și federația spaniolă, cât și de UEFA și FIFA. Din păcate, ideea lui Mourinho nu este apreciată de Florentino Perez. Președintele Realului l-ar dori în această funcție pe David Beckham care ar putea ajuta clubul și din punct de vedere al marketingului.
Disensiunile dintre Hierro și Perez datează din 2003. Atunci șeful Realului a decis să nu îi ofere o prelungire a contractului lui Vicent Del Bosque, fapt care a creat tensiune în vestiar. Căpitan al Realului în acea perioadă, Hierro a luat atitudine și a fost și el îndepărtat de la echipă deși cu doar două luni înainte Perez își dăduse acordul verbal pentru prelungirea contractului jucătorului.
Din 1989 până în 2003 a jucat Fernando Hierro pentru Real Madrid. Trei trofee UEFA Champions League, o Supercupă a Europei, două cupe intercontinentale, cinci titluri de campion în Spania, o Cupă a Regelui și trei Supercupe ale Spaniei sunt trofeele obținute de Hierro la Real Madrid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER