Rapid întâlnește joi, 29 noiembrie, Astra Giurgiu, în ultimul sfert de finală al Cupei României, cu începere de la ora 20:30.
În condițiile în care giuleștenii au terminat turul campionatului la 15 puncte în spatele liderului Steaua, câștigarea titlului este în acest moment o țintă îndrăzneață. Jucătorii fac astfel un apel către fani, pe care îi cheamă la stadion pentru a încuraja echipa în sfertul de finală cu Astra, cucerirea Cupei fiind acum un obiectiv realizabil.
„Avem nevoie de fani. Îi vrem alături de noi. Împreună putem să câștigăm meciul cu Astra și să ne calificăm âîn semifinale. Partida de joi este cea mai importantă din acest sezon. Dacă ne vom califica putem să sperăm că vom cuceri un nou trofeu după o absență de șase ani”, a declarat un jucător al Rapidului.
Și fanii văd meciul la fel de important și așteaptă să vadă mai multă dăruire din partea elevilor lui Rada. Protestele la adresa conducerii nu vor înceta, dar giuleștenii își vor susține favoriții în speranța că vor reuși un rezultat mare care să mai facă uitate partidele slabe din ultima vreme.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER