Nefurată de arbitru, CFR nu s-a mai oprit din joc, a renunțat să-i ia la mișto pe cei care se uitau la meci, pe cei care au înghețat în tribune sau pe cei care au plătit bani grei pe televizare.
Să te tot fure arbitrul dând un adversar afară în minutul 30, neacordând penatlty împortiva ta, tolerându-l pe Gabi Mureșan și pedepsindu-l pe Nica, să nu încapă vorbe! Asta e Nirvana furăciunii, așa dorește oricine să fie jepcuit, jecmănit, jupuit. De ce să mai vină străini, când și românii sunt în stare de asta?!
În Gruia, arta diversiunii a ajuns la stadiul de filigran. Se lucrează cu acuratețe, se interpretează aria frustrării cu toată vocea și se uită că ultimul titlu a fost obținut printr-o decizie decisivă de arbitraj, iar în pânzele celorlalte s-a fluierat din greu. Ni-l aducem aminte pe Beto tăvălindu-se pe iarba de la Sibiu și realizăm imediat nedreptățile în lanț comise opresiv la adresa acestor oameni. Istoria lor e o clară dovadă de disidență! Dacă vor să ne ia pe toți de proști, nu vor reuș! Stridențele lor din ultima vreme au o cauză concretă: noul instalat în fruntea CCA, Alexandru Deaconu, refuză să le spună sărumâna! Fără omul care conduce arbitrajul, ești în pluton. Iar dacă ești în pluton, stai departe de milioanele de Euro de la UEFA. Aici e problema, afacerea care a fost rentabilă vreme de mai mulți ani și cu ajutorul arbitrilor, acum bate pasul pe loc. Se mai greșește, așa cum a făcut Colțescu, pro, sau asistentul de la meciul cu Astra, contra. Dar sunt episoade izolate, nu mai e acea încolonare din trecut, menită să aducă trofee pe bandă rulantă!
Și dacă nu mai zice Comisia Centrală sărumâna, trebuie trasă puțin de urechi și Federația, că într-un fel CCA e parte din FRF. În viziunea diversioniștilor, FRF face pârtie Petrolului să ia Cupa! De fapt, asta nu mai e diversiune, e direct fișă de internare!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER