Zeița Nadia, premiată pentru performanța rămasă încă vie în memoria tuturor:** „Nu știu ce am făcut să merit premiul acesta!”

Zeița Nadia, premiată pentru performanța rămasă încă vie în memoria tuturor:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nadia a părut încurcată de atenția oferită și a ținut, cu ochii în lacrimi, un discurs emoționant

E multă forfotă în holul hotelului Radisson. Se discută despre politică, sport și, aproape la câteva minute, este scos un telefon din care vreun nepot zâmbește frumos invitaților galei ProSport. Foști colegi se revăd după ani buni în care doar tehnologia le-a stat la dispoziție pentru a nu-i uita: „Hehe, poza de pe Facebook nu-ți arăta o burtă atât de mare”, glumesc între ei doi olimpici la canotaj. Vreme de o secundă se face liniște. Privirile se mută în partea dreaptă, de unde Nadia Comăneci pașește sigură pe ea, zâmbitoare. Ca un făcut, și muzica se oprește pentru cea dintâi gimnastă care, acum 36 de ani, a bucurat o Românie întreagă cu a ei notă de 10. Nadia a acceptat invitația ProSport cu foarte mult entuziasm. Pe scenă, strângând la piept trofeul primit, afișează o atitudine modestă: „Nu știu ce am făcut să câștig asta. Nu credeam că după atât de mult timp lumea mă va mai lua în considerare pentru astfel de evenimente”. Vorbește și strânge și mai tare trofeul la piept.

„Nu eram pregătită pentru 10!”

Pe fundal curg imaginile cu o Nadia mică, fericită și purtată pe brațe de către antrenorul său. Le privește cu interes și pare a se întoarce în timp. Femeia de astăzi nu uită nici măcar o secundă a momentului în care pe tabelă i-a fost afișată nota de 1: „În gimnastică, pe atunci, nota 1 nu era una tocmai mare”, se amuză aceasta pe scenă, privind din când în când căre Ilie Năstase și Ion Țiriac, oameni alături de care a crescut în sportul românesc și care îi savurează fiecare cuvânt. La fel fac și restul invitaților. În timp ce Nadia se întoarce în timp, privirile celorlalți rămân fixate pe scenă, acolo unde o femeie care nu pare să își arate vreodată vârsta rememorează momentul perfect: „Nu eram pregătită nici eu, nici antrenorii, nici tabela. E a nu știu câta oară când povestesc momentul. Și sunt de fiecare dată emoționată”. Gesturile îi confirmă spusele. Strânge din nou trofeul și zâmbește.

După câteva minute în care a revăzut cu ochii minții momentul perfect, Nadia revine în prezent. Și poposește aici doar câteva secunde. I se aduce aminte de fiul ei, Dylan, iar emoțiile par a o cuprinde mai tare ca niciodată. Îi este pusă întrebarea pe care o primește, aproape mereu, orice mamă: „Ce va vrea Dylan să facă atunci când va crește mare?”. Fosta gimnastă își drege vocea, lacrimile îi dispar din ochi și spune, sigură că va crea un moment amuzant: „Tenis vrea să facă. Am pe cine să chem la mine să-l învețe”. Se aplaudă și se râde. Năstase și Țiriac se înghiontesc și par a se lupta deja pentru postul de antrenor al fiului Nadiei. La fel de modestă, aceasta părăsește scena. Mai strânge o dată trofeul ProSport la piept și ridică ușor capul din pământ. Pentru ceea ce a făcut pentru gimnastică din România, merită din plin toate aplauzele și admirația noastră.

Atunci când am greșit, ne‑ați tras de mânecă. Atunci când am făcut lucruri bune, ne‑ați felicitat. Dar, indiferent de moment, v-ați păstrat mereu verticali­tatea. Mulțumim, ProSport

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×