Acum fix o lună, Chiajna scotea Steaua din Cupă la penalty-uri, însă Ilie Stan nu participa la bucuria colectivă, la acel meleu galben al victoriei. S-a bucurat interior, n-a scos nimic în afară, a fost decent și interiorizat inclusiv în declarații.
Probabil că-n toate celelalte treizeci de nopți care au trecut de-atunci încoace, Ilie a visat cum îi bate și în campionat. Cu Ghionea impecabil, cu Cobrea făcând minuni, cu echipa strânsă, disciplinată, cuminte, așa cum a fost Chiajna în cele 16 etape ale turului, mai puțin la Astra, unde a luat șase, dar a reușit totuși să dea trei. Spre dimineață, după fiecare vis de victorie, probabil că Ilie reîmprospăta imaginile și vedea aproape aievea faza în care Zuluf marca golul decisiv, firește, pe contraatac.
Seara mult așteptată a fost ca o noapte în care adormi cu televizorul aprins, cu burta plină și te trezești cu capul greu. Noaptea magică e un fiasco, ai gura pungă, te doare stomacul, te doare capul, te doare tot!
Te doare Cobrea, care ia gol pe sub el de la 35 de metri, te doare Wellington, care nu câștigă nici un duel, te doare Ghionea, la una din cele mai negre seri ale carierei, te doare toată echipa, pe care ai adunat-o de prin liga a doua, din ce-a mai rămas de la Brănești, de pe vapoarele care și-au descărcat din cală marfa sălcie adusă pe post de mirodenii din coloniile inaniției. Te doare că nu poți mai mult, de fapt te doare că nu poți nimic. Te doare că lumea va comenta c-ai fost stelist, nu te alină nici capodopera lui Rusescu de la 3-0, te doare că Zuluf nu se poate ține nici măcar de Dumitraș, te doare golul de gras cu diplomă al lui Adi Rocha.
Te duci și te culci cu capul greu de goluri, iar dacă visezi iar că-i bați, te trezești și-ți dai palme. Îți aduci aminte că la 6-0 au apărut pungile, ceea ce e un pic de luare la mișto, iar tu chiar nu meriți să fii luat la mișto, pentru că ai visat mereu că-i bați. Dar numai tu, singur.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER